Să presupunem că ai trecut de problemele de genul unghii tăiate, duș făcut (preferabil în ziua respectivă), chestii suspecte între dinți (adică da, tre’ să te speli pe dinți) și haine curate. Să zicem că ești în stare să articulezi două vorbe și ești un tip sociabil, nu ai probleme mentale sau defecte fizice vizibile și incredibil de deranjante.

Ok, deci ai ajuns într-un loc unde poți discuta liniștit cu dom’șoara, că deh, vrei să și aibă ceva în cap (nu-ți ajunge că e frumoasă, nu?). Și … te apuci să vorbești despre chitări, amp-uri, cabluri, difuzoare. Sau calculatoare, memorii, programe, inch (da, la monitor). Sau mașini, în special despre ursulețul tău negru în doo portiere, căruia i-ai schimbat ieri un șurub pe undeva la dracu-n praznic prin motor – lucru de care ești atât de mândru, încât trebuie să-i explici exact unde era șurubul ăla. Asta, în condițiile în care domnișoara e pasionată de muzică (în general, nu chitări), lliteratură, șoping sau orice altceva ce nu are legatură cu sârmele sau șuruburile tale.

Primele semne că o plictisești? O să caște. La început se va ascunde. Ori pe după mână, ori se-ntoarce să se uite cică la la coolerul nou din carcasa ta (ea de fapt numără punctele negre de pe peretele din spatele carcasei), ori în drum spre… baie, ori… găsește ea cum, că e fată deșteaptă. După aia, își va băga picioarele și va începe să caște-n fața ta. După care, cel mai posibil va renunța să mai vorbească și te va lăsa pe tine să-ți termini discursul, pentru ca apoi… “vaaaai cât de tâââârziu eeeee! Tre’ să fug acasă!”

* Acest articol, ca și orice alt articol de pe blogul ăsta, nu are absolut nicio legătură cu vreo persoană din viața reală. E doar vorba de imaginația mea bogată. (not)