Fără cuvinte

În general, sunt o persoană calculată, destul de greu de surprins. Îmi place să cred că jeleul din craniul meu lucrează întotdeauna, tot timpul în căutare de scenarii posibile, tot timpul încercând să ghicească următorul pas pe care-l va face subiectul studiat. De multe ori îmi iese, sau cel puțin așa zisa analiză este foarte, foarte aproape de realitate. De asta sunt poate și puțin cam paranoic.

Sunt fumător și dacă tot am decis să-mi stric plămânii, vreau să o fac cu stil. Așa că îmi aprind țigările cu una din asta. Am în “colecție” și una așa, dar pe care nu am prea folosit-o. Fără legătură subiectul din post-ul ăsta, țin să menționez că un alt viciu de-al meu este whiskey-ul, o băutură de multe ori cam scumpă pentru buzunarele mele dar… nah. În caz că îl mănâncă pe careva curiozitatea, Jack Daniels – licoarea atât de lăudată de alții – mi se pare scârbos, Bushmills Black Bush fiind otrava mea peferată.

De curând, a fost ziua noastră. Adică ziua mea și a ei, ziua în care ne-am cunoscut acum multe luni. Eh, de data asta, am uitat să îi iau un cadou (oare faptul că nu am mai uitat niciodată să fac ceva cât-de-cât special până acum, contează?). De fapt nu am uitat, numai că nu am prea avut timp să mă ocup de asta, având în vedere că pierd cel puțin 3 ore pe drumul dus-întors de la servici (asta, dacă am noroc). Dar ea nu a uitat. Așa că a reușit să mă lase mască în momentul în care m-am întâlnit cu ea la ieșirea de la servici și m-a întrebat “ai cum să-mi umpli și mie asta?”. Și eu, când sunt surprins în mod plăcut de ceva… Să zicem doar că efectul durează (și acum încă stau cu bricheta în mână și mă bucur ca un copil în primele sale zile cu o jucărie nou nouță).

"Colecția" mea de brichete Zippo - cea din mijloc, cadou de la prietena mea.

Ok, asta a fost prima surpriză (din ultimele săptămâni) pe care a reușit să mi-o facă prietena mea. A doua, este… asta:

Pentru a nu fi acuzat de fake-uri, vreau să precizez că setup-ul rețelei de acasă e destul de simplu: am un abonament cu două IP-uri: .70 este al colegului, .71 este al meu. Pe undeva prin casă este un switch, din care un cablu se duce în calculatorul colegului meu de apartament, iar al doilea în routerul meu (WRT54GL @ Tomato). Din routerul meu, un cablu intră în PC-ul meu, al doilea se duce în PC-ul prietenei mele. În total, suntem doi pinguini și un geam spart.

Tot pentru a nu fi acuzat de fake-uri, eu ies de la servici pe la ora 6 PM. De la Aurel Vlaicu până la Orizont, Drumul Taberei, fac în medie o oră jumătate (cei din București știu ce frumos se stă la Academia Militară). În plus, astăzi am întârziat puțin, trecând și pe la Unirii, în căutarea unui toc de piele pentru Zippo. Așa că am ajuns pe acasă pe la 8, 8:20.

Bun, și surpriza care e? Păi… nici prin gând nu-mi trecea că ea o să intre pe blogul meu, d-apăi să și comenteze

Morala? Viața calculată e de rahat. Bucură-te de fiecare surpriză, de fiecare moment neprevăzut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *