Anonimitate?

Scriu pe așa zise platforme de blogging de vreo 3-4 ani. La inceput a fost Yahoo 360, blog pe care l-am ținut in mare parte privat. Eram doar eu cu mine, era jurnalul ascuns sub saltea, niște foi virtuale în spatele unei parole. După ceva timp, l-am făcut public, moment în care o groază dintre cei din lista mea de messenger s-au apucat să comenteze. Nu mă priveau ca pe un x virtual, mă priveau ca pe “fluff” (da, asta e porecla mea tâmpită), cel pe care-l cunoșteau, cel pe care-l vedeau în viața reală ca fiind un alt fel de om. Îmi reproșau, mă judecau, erau cei ce trăgeau in mod repetat maneta scaunului electric, fără urmă de simpatie, fără să ințeleagă că niciun om nu este cu adevărat imaginea pe care o proiectează el in public.

A urmat o pauză lungă, după care am trecut pe ablog. Am scris ceva vreme pe acolo, destul de mult, destul de public, destul de regulat. M-am bucurat de anonimitate; nu mai eram sunmaster_ro, eram rasebo. Viața reală nu mă mai putea hăitui. Apoi, am uitat de el. De fapt nu am uitat, ci nu îi mai găseam rostul, nu mai simțeam nevoia de a deșerta aberații in spațiul virtual. Eram citit de câțiva omuleți și iarăși nu mai puteam să fiu sincer, chiar dacă nu mă cunoșteau. Nu mai puteam să-mi golesc sufletul de tot noroiul ce se aduna în timpul zilei.

După câteva luni, am revenit cu o tonă de articole pe ablog. Scriam două, trei, chiar patru sau cinci în fiecare zi, îmi eliberam materia cenușie de tensiune. Când terminam de scris, eram parcă mai usor cu câteva kilograme. Proverbiala piatră de pe inimă. Îmi plăcea să scriu, îmi plăcea să vărs totul. M-am mutat, apoi, pe wordpress.com. La început, scriam parcă la fel de mult, articolele incepuseră să fie din ce în ce mai lungi, ideile parcă mi se formau mai usor în minte, totul era mai cursiv.

Dintr-o dată…pauză. Stăteam și mă uitam tâmp la ecran, cu mâinile pe tastatură și… nimic. Răsfoiam drafturile – nimic. Ieșeam la o plimbare prin oraș – nimic. Mă uitam pe pereți – nimic. Mă duceam în vechiul loc de meditație – buda – la fel, nimic. Pauză două zile și din nou scriam o tonă de articole.

Am dus-o tot așa, scris-pauză-scris până acum. Acum a revenit problema anonimității. Am găsit prin searchurile de la google numele meu. Complet. Fac și eu o căutare și… primul rezultat e articolul ăsta, al doilea e ăsta. Iarăși am retineri in ceea ce privește sinceritatea pe blog. Iarăși simt nevoia să ma gândesc bine de tot dacă să public unele articole sau nu (de exemplu, ultimele două). Urăsc chestia asta.

Mi se rupe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *