Electrica S.A. – minune Românească

Scurt pe doi, fără introducere:

Cam de ieri dimineață, am observat că becurile din apartament începuseră să pâlpâie destul de urât. Verific panoul cu siguranțe, totul părea să fie în ordine. Mă gândesc că o fi din cauza instalației blocului sau poate ceva pe țeava celor de la Electrica.

Mai pe seară, am încercat să mă uit la un film, lucru cam dificil, pentru că am descoperit ca mi-a murit bateria la UPS (ura, alți 300 de lei care-mi zboară din portofel – sau poate găsesc de cumpărat o baterie nouă?), iar calculatorul mi se restarta din 20 în 20 de minute.

Astăzi dimineață, aceleași fluctuații de tensiune, dar parcă mai urâte. Nu mai apuc să sunt la cei de la Electrica pentru că eram deja în întârziere și trebuia sa zbor repejor din casă.

Ajung înapoi acasă pe la ora 4 și deschid calculatorul, pregătit moral pentru o sâmbătă de încărcat bateriile cu ochii-n ceva filme. Normal, uitasem de problemele ce le aveam cu alimentarea cu energie electrică. Dupa 5 minute, mă trezesc că mă uit tâmp la un ecran negru. Pornesc PC-ul din nou, la fel; 5 minute – pauză. Încăpățânat fiind (și inconștient în același timp), mai încerc odată. După vreo 2-3 minute de la bootare, se oprește curentul în toată casa. Nu tu lumini, nu tu curent în prize, nimic. Din cealaltă cameră, se aud înjurături – colegul de apartament încerca și el să se uite la un film – eu mă apuc să trântesc chestii prin cameră… vărsare liberă de nervi.

După câteva vizite pe la vecini (care aveau curent), colegul de apartament îi sună pe cei de la Electrica. Răspunde o domnisoară-robot, îi recită cele câteva intrebări-tip și îi spune că în cursul zilei de astăzi va ajunge cineva pe la noi. O roagă de câteva ori să îi spună în cât timp, dar de fiecare dată primește un răspuns parcă înregistrat pe un disc stricat: în cursul zilei de astăzi. Grozav! Sâmbătă, ora 17. Aplic filtrul Rromânesc peste ceea ce mi-a zis ea și-mi iese “cam pe luni o să ajungă pe la voi un tehnician bețiv, incompetent și pus pe ceartă… asta, dacă are chef”. Ne resemnăm, ne apucăm să facem un ceai și dăm liber la înjurături.

După vreo 15 minute de dumnezei și cruci, aud soneria de la ușă. Când deschid ușa, rămân mască. Echipa de intervenții Electrica. Le explic problema și 10 minute mai târziu, am curent. A trebuit schimbată… chestia aia în care se înfinge sigurața de pe casa scării.

Dilema mea este… cum de au reușit ăștia să ajungă mai repede decât ambulanța? O fi vorba doar de noroc sau de calitate a serviciului foarte bună? Înclin să cred că am avut baftă…maaare baftă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *