Unul dintre puținele lucruri care-mi plac în Bucureștiul din lunile calde ale anului, este lipsa aglomerației. Oamenii “mari” își iau concedii, elevii și studenții pleacă de nebuni prin țară, la munte, mare sau bunici, bătrânii rămân în case din cauza caniculei. Orașul se golește, mașinile parcă intră în asfaltul încins, aerul – deși fierbinte – e parcă mai curat. Se poate ajunge destul de ușor cam în orice parte a Capitalei, timpul petrecut pe drum este aproape înjumătățit și înghesuiala parcă nu mai este chiar așa de mare în mijloacele de transport în comun.

Dar, odată cu dispariția celor tineri din oraș, se pare că se reduce drastic și numărul telefoanelor cu empetrei dotate cu difuzoare puternice și manele pe cardul de memorie, tinute în mână in mod ostentativ de către un distrus cu DG scris mare pe jacheta de bazar. Țăranul de București pleacă în vacanță, dispare fără urmă, ca și cum ar fi un misionar al cărui singur scop este să întindă molima numită prostie în fiecare colț al țării. Și, de cele mai multe ori reușește, dovadă fiind numărul tot mai mare de imbecili pe a căror carte de identitate stă scris “România”.

Totul e bine și frumos, până pe la mijlocul lunii Septembrie. Dintr-o dată, cele 20 de minute cu 385-ul din Ghencea până în Unirii se transformă în 40. Tramvaiul 41 nu mai stă doar 2 minute într-o intersecție, stă pe puțin 5 până prinde loc să treacă, mulțumită dobitocilor care intră aiurea în intersecție și o blochează.

Tot pe atunci, începi să ai probleme cu nervii datorită idioților care se apucă să se întreacă în puterea difuzorului de la telefon. Pe manele, desigur. La început sunt doar doi, după care se mai trezește un “șmecher“ în celălalt capăt al tramvaiului. Apoi, încă unul simte nevoia să se laude cu scula lui bleagă cu empetrei. Se mai găsesc unii cu chef de distracție, probabil în culmea fericirii că au ajuns în groapa de gunoi numită București, care se apucă să danseze în tramvai. Pe manele. Sau câte o pipiță, dintr-a cărei gură nu ies decât organe sexuale – masculine și feminine – și reclame la atât-de-cunoscutul săpun “Fa” (adică:”Fa, ești super tare, fatooooo”), care falsează pe jegurile lui puță guță (oare chiar se poate falsa pe așa ceva??).

Liniștea, cu care repede te-ai obișnuit în acele trei luni, se duce dracului, neuronii încep din nou să se sinucidă din cauza stress-ului excesiv, chelia începe să se mărească.

Dar nu am terminat! Mai există o specie de animale bipede care ascultă lăbăreli prin mijloacele de transport în comun. Acele persoane care ar vrea cică să aibă bun simț și să folosească minunea tehnologică numită “căști”. Fără absolut nicio grijă pentru sănătatea aparatului lor auditiv, vrând probabil să intre în atmosfera de petrecere ce pare-se că se potrivește de minune cu falsitățile numite manele, dau volumul atât de tare, încât căștile alea minuscule se aud la cel puțin 3 metri. Niște căcaturi de căști. Dacă le spui că te deranjează, îți răspund cu un tâmp “Ce vrei, bă? Am căști!”