Ies din bloc, cu un strat de aer cald încă gravitând leneş pe sub hainele mele, amintire plăcută a “climei” de sub pătură. Frig. Ploaie. Lumină. E prea întuneric în apartamentul ăsta. Mă ustură ochii. Strâng pleoapele şi mă uit dezorientat în jur… mda, tot în dreapta trebuie să merg pentru a lua autobuzul. Tuşesc nervos, scuip gunoiul ce s-a adunat în gâtul meu peste noapte şi mă îndrept agale spre staţia de autobuz. Nicio grabă.

Ajung în staţie şi mă sprijin de un stâlp, aşteptând un autobuz sau troleu care să ajungă până la Romană sau Universitate. Vine un troleu bun… Toată lumea din staţie se îngrămădeşte în el. Turmă de oi proaste. E prea plin pentru mine, nu am chef să stau îngrămădit. Mai aştept. Oricum, mai văd vreo 3-4 maşini ce aşteapă să se facă verde în intersecţie, la nici 50 de metri de mine. Asta e mişto aici… Am de ales între vreo 5 sau 6 maşini cu care să ajung în centru.

368. Este liber, mă urc în el, îmi scot cartea şi mă pun pe citit. După vreo 6 pagini, ridic ochii din carte, să văd unde am ajuns. Nicolae Găină. O staţie. Mă uit la ceas, văd că mai am cam o oră până când ar trebui să ajung la servici, înjur în gând şi mă cufund din nou în lectură. Încă 4 pagini, Răzoare. 3 pagini, Eroilor. 4 pagini, aud cum se deschid uşile din nou, tot Eroilor. 2 pagini, iarăşi se deschid uşile, tot Eroilor… două paragrafe, Eroilor, 30 de minute până la servici…

Îmi bag picioarele, aştept să mai deschidă şoferul uşile încă o dată şi ies din autobuz, luând-o la pas rapid spre staţia de metrou. Ghinion, trebuie să schimb la Unirii, sigur întârzii.

Metrou, 200m pe jos, servici. 20 minute intârziere.