Monthly Archives: October 2008

10 zile pe .ro

După zece zile cu blogul pe host plătit:

  • Design. Mi-am băgat nasul prin temă şi am modificat-o uşor. Mai am idei, nu ştiu exact cum să le pun în practică. Trial and eror. Dacă aveţi idei, băgaţi mare.
  • Gugăl nu mă iubeşte prea mult. A indexat doar prima pagină şi un “articol” fără conţinut – probabil doar datorită trackback-ului de pe un blog mafiot. Dar cam aşa a fost şi când m-am mutat de pe ablog.ro pe wordpress.com. Mi-e dor de pr4 de pe blogul pe worpress.com. Da, ştiu, trebuie să am răbdare.
  • Plugin-uri. Sunt deschis la sugestii. Ce ar mai merge?
  • Viteza hostului. Nu-s mulţumit. Mi se pare că abia-abia se mişcă. La voi cum e?

Cum să nu fii şef

Diverta Magheru, fostul magazin Eva. O clientă vine la casă şi întreabă dacă au cartea X. Casiera se uită în calculator şi îi spune că este trecută în ofertă, dar trebuie să se ducă sus, să întrebe dacă este pe stoc. Clienta se duce sus, află că nu e pe stoc şi începe să facă scandal. Şefa de magazin vine la casieră şi urlă la ea că ar trebui să îi dea penalizare pentru ce a făcut. Ăăăă… Casiera cu ce a greşit?

Diverta Magheru, fostul magazin Eva. Şedinţă. După ce le-a reproşat angajaţilor că nu comunică între ei, şefa de magazin le spune casierelor că şi-aşa au un salariu prea mare. Asta în situaţia în care, pentru 750 ron + bonuri de masă pe lună, o casieră trebuie să stea în picioare toată ziua, să înghită rahat de la clienţi, să facă garanţii şi să împacheteze cadouri (nope, nu au oameni separaţi pentru garanţii).

Sunt două moduri de a fi şef. Cu forţa (caz în care calităţile tale de lider sunt aproape egale cu zero) şi cu cap. Cu cap eşti atunci când eşti corect şi ştii să dai un ordin sau să faci o mustrare, fără ca subordonatul să se simtă ameninţat; trebuie să regrete sincer, nu să te urască.

Cum am ramas fără o ciocolată Bounty

Totul s-a petrecut într-o după-amiază leneșă, după ce tocmai terminasem de îngurgitat ceva mâncare de la Angst şi eram în drum spre țigară și cafea.

După ce termin de înfulecat, deschid temător Outlook-ul, mă uit peste mail-uri căutând ceva request-uri și, respirând ușurat, decid că pauza mea mai poate fi prelungită cu 10 minute. Mă ridic hotărât de pe scaun c-o privire de om preocupat, și ies din birou fără să spun nimic.

În drum spre ieșirea din clădire mă opresc pe la tonomatul de cafea, îmi iau un espresso, mă uit din reflex spre tonomatul cu chestii de înfulecat (asemănător cu cele din stațiile de metrou) și mă pocneşte o poftă enormă de ceva dulce. Deja salivând, ochesc o ciocolățică Bounty, bag ultimele mele două bancnote în aparat, formez numărul și mă reped imediat cu mâna în trapa tonomatului, sperând că voi prinde ciocolățica din zbor.

Dar ceea ce uitasem era că, pentru a descuraja furăcioşii cu mâini lungi, atunci când cineva ridică trapa, un capac de tablă blochează accesul către cutia cu bunătăți. Şi cum acel capac era uşor înclinat spre… interior, îmi văd ciocolăţica cu nucă de cocos alunecând nestingherită spre măruntaiele tonomatului.

O lacrimă-n colţul ochiului, o înjurătură-n gând şi o cafea amară…