Sfârşit

Suntem obsedaţi. Obsedaţi de moarte, fie că e vorba de moartea noastră, a prietenilor, a unei idei, a unui sentiment, a unei situaţii.

Ne e frică. Trăim ascunşi într-un colţ, temându-ne tot timpul de punctul final, punctul după care nu mai urmează nicio nouă propoziţie.

E normal să murim, dar nu e normal să ne gândim tot timpul la coşciug. E normal ca odată şi odată să plece fluturaşii iubirii de la început, e o aberaţie să aşteptăm acel moment cu frica în sân. E normal ca uneori să nu mai vrei să scrii, dar e o tâmpenie să îţi fie frică să scrii. E normal…

Frică, reţineri, obsesii, praguri peste care nu vrem să sărim. Putem, dar nu vrem. De ce?

Simţi ceva? Let it be.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *