Monthly Archives: August 2008

Leapşa 2 în 1 :)

Tocmai ce am observat că am de onorat două lepşe. Aşa căăăă…

Danz3l vrea o imagine care să mă reprezinte. Cam asta văd eu în fiecare dimineaţă, când mă trezesc cu noaptea în cap

Da, ştiu că e urât watermark-ul ăla, dar aşa mi-e o lene să-l scot acum…

A doua leapşă vine de la Petro, care îmi cere o listă cu 7 cântecele care-mi plac acum.

  • Led Zeppelin – No Quarter
  • Led Zeppelin – The Ocean
  • Melting Carousel – Pony Tails
  • Yngwie Malmsteen – Blue
  • Wolfmother – Tales From The Forest of Gnomes
  • Alice Cooper – Poison
  • Apocalyptica – Path

Mai departe nu le dau nimănui. Dacă vrea cineva să continue, să-mi dea şi mie de veste. :)

La terasă…

Citind asta

Când mergem pe strada şi tu îmi arăţi tipe “bune”, oare de ce primeşti de fiecare dată acelaşi răspuns, un “meh” dat în scârbă? Crezi că e teatru? Crezi că simt nevoia să salivez după nişte bucăţi de carne ce se plimbă pe trotuarele încinse, când ştiu că alături de mine e inima mea?

Ştii că tipa aia de pe terasă mi-a dat o foaie de hârtie cu numărul ei de telefon? Foaie pe care a primit-o înapoi, cu textul “sunt ocupat” scris pe spate? Cât de uşor mi-ar fi fost să o chem acasă la mine, să o servesc cu un vin roşu şi să i-o trag? Dar nu am simţit nevoia. Pentru că sunt cu tine. Pentru că pe tine te iubesc, pe tine te vreau, ţie vreau să ţi-o trag, nu unei fufe anonime de pe o terasă.

Chiar crezi că îmi face plăcere când îmi spui că astăzi s-a mai dat un client la tine? Oare crezi că pot fi indiferent? Ştii că, de fiecare dată când îmi spui asta, m-aş duce după el şi i-aş înfinge toate pixurile din magazinul ăla blestemat în fiecare por de pe pielea lui jegoasă?

Dar acum mai mult timp, când ai preferat să plângi pe umărul altuia, în timp ce pe mine m-ai lăsat acasă disperând, simţind o nevoie aproape de neoprit de a face cunoştinţă cu asfaltul întins la 8 etaje sub mine?

Dar acum, de curând, când mi-ai povestit de tipul ăla nou de la servici, retras, timid, ce parcă e un copil la 24 de ani? Ăla căruia ai simţit nevoia să îi faci o favoare intrând în vorbă cu el? Că sărăcuţul nu era băgat în seamă de nimeni şi ţi s-a făcut milă de el.

Ia gândeşte-te bine de ce a roşit prima dată când l-ai abordat.

Văzându-ii zâmbetul întins pe faţa lui proastă când erai afară la o ţigară cu el, crezi că nu aş fi vrut să îi infing capul în ţepii de pe gardul ăla ruginit? Oare de ce crezi că am aşteptat să intre, înainte să apar şi eu de după chioşc?

Am fost şi eu odată un timid şi primul gând care trecea prin capul meu de prost când eram abordat de o tipă mai atrăgătoare era “opaaa îi place de mine, nu o sa mai fiu virgin!”. Şi când mă gândeam la asta, roşeam ca o fată mare. Apoi, de fiecare dată când vorbeam cu ea, zâmbeam tâmp ca un copil în faţa unui magazin de dulciuri. Acelaşi zâmbet pe care-l avea ăla întins pe faţă. Dar ştii că, atunci când apărea prietenul fetei respective, fără să-mi dau seama, mă uitam la el insistent, acuzator. Cum se uita ăla la mine acum 2 zile, când nu ştiam cine e, ca şi cum i-aş fi furat de sub nas mărul interzis din grădina Edenului.

Acum ştii de ce a roşit ăla? Acum vei observa zâmbetul ăla de copil retardat pe faţa lui? Îmi vei mai reproşa oare acum că mă uit urât la el? Da, ştiu că e timid, “inofensiv” şi nu are nicio vină. La fel de inofensiv şi nevinovat ca un om de afaceri care, cu zâmbetul pe buze, îţi ia tot ce ai strâns într-o viaţă. Şi nu mă uitam urât la el, ci doar la fel de insistent cum se uita el la mine. Nu m-ai văzut niciodată uitându-mă urât la cineva. Nu m-ai văzut niciodată nervos cu adevărat.

Acum înţelegi de ce am spus că nu sunt gelos ci doar posesiv? La fel de posesiv ca orice alt bărbat de pe planeta asta. Dacă eram gelos, îţi uram toţi colegii de la servici care te salută dimineaţa. Dar posesivitatea-mi apare doar atunci când simt că un retardat se dă la tine. Şi da, sunt posesiv tot timpul, pentru că de fiecare dată când merg pe stradă cu tine de mână, se găseşte câte un păpuşel de trotuar care să se uite cuceritor la tine sau un moşneag slinos care parcă face infarct când te vede prin ceaţa ochilor săi. Ştiu că îmi spui că nu suporţi când se uită ăia pe stradă la tine, că nu îţi place când un client se dă la tine sau când muncitorii ăia se uită ca loviţi de streche la sânii tăi. Dar asta nu înseamnă că pot sta liniştit.

Dacă astăzi, când trec pe la tine la servici, îl mai văd pe ăla uitându-se la fel de insistent la noi, îl bag cu capul în tomberonul ăla plin de moloz şi cutii de carton din faţa magazinului.

De fapt, nu am să îi fac nimic. Nu am să încerc să te încui într-un turn de fildeş. Eşti liberă, pui. Dar nu uita, eşti atât de liberă cât poţi fi într-o relaţie. Ţi-am spus deja, din punctul meu de vedere nu mai există “eu”, ci doar “noi”.

Şi nici ţie nu am să îţi mai spun nimic. Dar dacă, din greşeală, intri aici şi citeşti singurică, să nu-mi spargi lumea în cap din nou.

Led Zeppelin – Stairway To Heaven

Led Zeppelin – Kashmir

A venit!

Poate cele mai dulci cuvinte pe care le poate auzi un barbat dupa ce a rupt cauciucul.

Dar nu despre asta voiam sa vorbesc. A venit rucsacul pe care l-am castigat zilele trecute. E mare, incapator si cu multe buzunarase. Atat de multe buzunare incat mi-e frica sa nu uit pe unde bag chestiile si sa ma apuc sa rascolesc prin el ca o femeie ce-si cauta rujul in geanta ei la moda, supradimensionata.

Mai multe, mai tarziu. In noaptea asta, rucsacul se va intoarce in Timisoara, dar de data asta pe umerii mei, nu intr-o cutie, in masina firmei de curierat.

Ne citim peste cateva zile.

I has won! :))

O dată ca niciodată, m-am înscris la un concurs de genţi. Concurs de genţi impropriu spus, pentru că nu genţile erau luate în vizor, ci conţinutul lor (tema a fost “cel mai neobişnuit conţinut”). Premiul? Un rucsac Mamba Pack maro.

De ce scriu acum despre asta? Pentru că se pare că eu sunt cel mai nebun dintre cei 28 de concurenţi. Adicătelea sunt mândrul proprietar al unui rucsac super tare. De fapt, aproape proprietar pentru că încă nu am intrat în posesia lui. Abia aştept!!!

Are nevoie cineva de un rucsac Samsonite foarte puţin uzat? Sau o să rămână pe la prietena mea?

Fara chef

Nu mai simt cum ca as mai avea de ce sa scriu, nu mai am chef sa scriu, nu mai am “subiecte”. Nu am nici macar chef sa scriu cu diacritice. De fapt as avea subiecte, dar asa mi-e o leneeeee.

De exemplu, stiati ca noaptea asta a fost o eclipsa de luna? Incredibil, incendiar, ZeroTeVe style (OTV pentru neinitiati). Sau… stiati ca… aaaa… da?

O fi din cauza caldurii insuportabile din ultimele zile? Parca s-ar fi topit sinapsele, iar neuronii nu mai au nimic altceva de facut in afara de a urla ca niste nebuni in celulele lor tapitate, fara a fi in stare sa alcatuiasca un mesaj inteligibil, fara a fi in stare sa ii informeze pe cei din jur cat de nemultumiti sunt ei.

App… Se pare ca am ramas fara culturacimpanzeilor. Stie cineva ce s-a intamplat cu el? Normal, sunt cu capul in traista. Inca e prezent la datorie. Dar parca ieri nu mai puteam intra pe blog-ul lui… 

Ce aiurea arata un text fara diacritice.