În ultimul timp, am cam neglijat blogosfera şi am pierdut o groază de articole interesante. Un bun exemplu este ăsta, scris de Cabral.

Am aruncat cu acuze în dreapta şi în stânga, am împrumutat cuvântul “Rromânia” şi l-am folosit din plin, am fost cel care nu a încetat niciodată să se plângă de ţara sa. Măcar de aş putea spune că nu am ieşit niciodată din ţara asta, să mă ascund în spatele necunoaşterii. Dar nu e aşa. Ba chiar “afară”, pe lângă multe chestii bune, am văzut şi lucruri nu chiar aşa de roze…

De exemplu? În Barcelona ne-a cerut un tip taxă de protecţie pentru maşină, pentru a fi siguri că rămâne în locul unde am parcat-o. În Grecia am văzut oameni (localnici) urinând fără nicio greaţă pe clădiri şi aruncând sticle goale de bere pe unde apucau. Tot în Grecia, cineva din grup a cumpărat o carcasă de cameră video plină cu nisip, cu doar 150 de euro. În Bulgaria nu am putut să intrăm până când nu i-am plătit vameşului 10 de euro. De persoană. De ce? Pentru că probabil nu îi plăceau feţele noastre. Tot în Bulgaria, un amic era să rămână fără maşină, mulţumită faimoşilor hoţi de pe autostradă. În Italia am înjurat cam orice şofer de pe şosea, indicatoarele puse aiurea şi sensurile unice care nu erau respectate de nimeni. În UK cred că e arhicunoscut sportul “din pub în pub” şi dâra de vomă între crâşme. Nu de alta, să nu te pierzi. În Croaţia, cineva din grup a scăpat de amendă pentru viteză excesivă mituind poliţistul cu 20 de euro. Şi exemple ar mai fi o groază.

DAR…

Problema e că am fost doar un turist şi am văzut numai vârful iceberg-ului. Dar în România nu sunt turist, aici am ghinionul să mă împiedic de toate micile sau marile nereguli din această ţară. În fiecare zi, fiecare minut, fiecare clipă a existenţei mele. Da, realizez că nu doar România e coruptă, nu doar România e murdară, nu doar în România se fură, nu doar în România sunt nesimţiţi cu tona, nu doar în România se conduce ca pe uliţă. Poate că în altă parte e mai bine. Poate că în altă parte e la fel sau chiar mai rău. Până una-alta, eu încă trăiesc în România şi văd problemele acestei ţări, nu ale vecinilor de glob.

Şi da, de 1 Decembrie mă duc la Arcul de Triumf să văd parada. Când aud imnul naţional nu plec capul cu ruşine ci ridic ochii spre cer, chiar dacă mi se pare că de prea mult timp suntem imploraţi să ne deştepăm. Steagul României e cel mai frumos din lume şi acele trei culori de pe el chiar au o semnificaţie. Nu m-am sfiit niciodată să recunosc în faţa unui străin că sunt român, la fel cum nu m-am sfiit niciodată să recunosc în faţa persoanelor din alte zone ale ţării că sunt Botoşănean.

Aşa că… Pe de o parte poate greşesc atunci când arăt cu degetul spre ţara mea. Pe de altă parte, nu greşesc, pentru că vreau să trag pentru ea, sunt dispus să mă implic, sunt dispus să lupt. Chiar şi cu un simplu gest de a arunca un muc de ţigară la gunoi. Chiar şi atunci când depun plângere la protecţia consumatorului din cauza putorii emanate de carnea in putrefactie dintr-un magazin. Chiar şi atunci când îmi cumpăr bilet pentru autobuz, în loc de a circula fără. Sunt chestii minore, fără importanţă? Atunci de ce vă aud plângându-vă din cauza lor?

E loc de mai bine şi noi se pare că facem paşi înainte doar atunci când cineva ne aplică şuturi în fund. Poate uităm că U.E. ne-a dat nişte şuturi dureroase, mulţumită cărora am ieşit puţin din mocirla în care ne bălăceam cu seninătate de atât de mult timp.