Povesteam într-un articol trecut cum îmi cumpăr eu haine. Pe scurt, e cam aşa:

• Magazin 1: tricouri cu sclipci şi imprimeuri tâmpite;
• Magazin 2: tricouri ok, mă uit la eticheta cu preţul, mă sperii şi ies;
• Magazin 3: mă aşez pe terasă, comand o bere.

Eh, astăzi am plecat din nou în căutare de tricouri şi pantaloni, doar că am schimbat puţin peisajul. Am ales să mă duc tocmai până la Dragonul Roşu, un imens bazar situat lângă o ieşire din Bucureşti (pardon, “Cel mai mare centru comercial din România”). De ce tocmai acolo? Păăăi, am auzit cum că ar fi un soi de Mecca a hainelor acceptabile si ieftine. Şi cum sunt un om care nu suportă să călătorească singur, am fost însoţit şi de două prezenţe feminine. Da, aici e buba…

Una dintre ele e prietena mea. La ea e simplu: se plimbă printre tarabe, dacă vede ceva, se uită o dată şi decide destul de repede dacă vrea sau nu să cumpere. A doua, colega ei de cameră, e genul de femeie zig-zag. Dacă se poate să se oprească la fiecare tarabă, e perfect. Dacă vede ceva interesant, se opreşte, se uită de 10 ori, întoarce cârpa aia pe toate feţele, “simte” materialul, verifică cusăturile, se mai uită de câteva ori şi…Decide că nu îi place. La un moment dat a fost şi dureros de sinceră: “Eu vreau să văd tot”. Ştiţi cât de multe tarabe sunt în Dragonul Roşu? Ştiţi că lângă Dragonul Roşu e o altă mare imensă de tarabe numită “Europa”? Bine măcar că nu pe toate tarabele sunt haine…

Rezultatul? Eu normal că nu am găsit ceva care să îmi placă (tricouri SIMPLE!!!) şi mi-am luat doar vreo 10 (cred, mi-e lene să le număr) perechi de şosete cu 10 lei. Prietena mea şi-a luat o pereche de tenişi cu vreo 20 de lei şi o pungă mare cu elastice pentru păr cu 5 lei. Colega ei… Nişte bluziţe şi tricouri naşpa în valoare totală de aproximativ 100 de lei.

Ah, şi am văzut şi câteva tipe asiatice drăguţe…