Plictis… Despre ce să scriu astăzi?

Oare despre “corasonul” meu? N-are rost, a trecut. Ranile aproape s-au vindecat, iar cicatricile vor fi extrem de uşor de ascuns.

Despre jegul din Bucureşti? Despre jegul din pădurile Rromâniei? Se ştie. Ce rost are încă un nebun care să se răzvrătească împotriva “ză sistăm” şi a nesimţirii popoului ce trăieşte în această ţară?

Despre faptul că acum vreo 2 zile am fost cu capul în nori şi am trecut ca nesimţitul pe roşu, pe undeva pe la Operă/Eroilor? E simplu… văzusem că semaforul pentru pietoni nu funcţionează, m-am uitat repede la semaforul auto de pe partea opusă a străzii, nu am observat nici un bec aprins (era verde, de fapt), am trecut, am fost înjurat de vreo 10 şoferi. Ata ete, îmi cer scuze…

Tralala… Încă o zi plină de “esenţă”, o zi de dormit, o zi de frecat menta, o zi de “ete fleoşc”. Dar cine ştie? Poate până diseară voi avea parte de vreo surpriză. N-aş prea crede, dar Speranţa moare ultima (mişto de fătuca asta).

4 zile până la Maiden! Ura! Păcat că mi-am dat jos pleata. Eh, asta este, am să dau din chelie.

Ce e de făcut, ce e de făcut?…

A! Ştiu! Mă rad în cap, după care ies la plimbare să bronzez chelia. Serios!