Eu Sunt

Efemeră viaţă seacă,
Undă slabă din abis,
Stai puţin şi mă aşteaptă.
Un răgaz de nu-mi vei da,
Nemiloasa moarte rece,
Tâmpla mea va săruta.

Sincer, nu am nici cea mai vagă idee ce am vrut să spun în rândurile de mai sus şi nici ce simţeam când le-am scris… Probabil eram într-o depresie de adolescent neînţeles, o stare emo-ish. :))

Ceaţă

E ceaţă, şi ceaţa mă-nvăluie
Şi pe mine, închis într-o odaie
Cu un pix în mână şi în suflet
Vâlvătaie.

E ceaţă, şi ceaţa învăluie
Şi-un străin, în altă odaie,
Cu scobitori în mână şi-n suflet
Paie.

E ceaţă, şi ceaţa învăluie
Şi-un prizonier într-o odaie
Cu zăbrele-n faţă şi-n suflet tot
Vâlvătaie.

Poezii…le consider doar scrijeleli de adolescent sufocat de hormonei, majoritatea mult prea proaste pentru a vedea vreodată lumina zilei.  Din păcate (sau nu), aceste două “poezii” sunt singurele care au supravieţuit acelei perioade…