În ultimele zile m-am întâlnit cu fosta de câteva ori, în mare parte pentru a vedea ce naiba facem în continuare. Fără să o mai lungesc prea mult cu detalii condimentate, am ajuns la concluzia că ar fi mai bine să rămânem amici. Buuun, toate bune şi frumoase.
Astăzi ieşim la o plimbărică într-un parc, împreună cu o bună amică de-a ei, fostă colegă de şcoală (liceu/gimnaziu??) şi proaspătă colegă de apartament. La un moment dat, fosta realizează că nu mai are ţigări şi intră la o terasă, să întrebe dacă au aşa ceva de vânzare. Noi rămânem afară şi din lipsă de ocupaţie, încerc să sparg un mic moment de tăcere, adresându-ii un “şi…wassup” amicei mai sus menţionate. Eh, domnişoara îmi răspunde pe un ton…dintr-ăla: “blond cu ochii verzi”. Sec.
Reacţia mea? Un “wtf, măi fată” spus în gând şi o sprânceană ridicată până undeva pe la mijlocul frunţii. Ştiu că de multe ori sunt mai din topor şi nu reuşesc să mă prind tot timpul de unele subtilităţi dar… cre’ că s-a “dat” la mine. Acuma…presupunând că nu m-am înşelat, cât de mucea să fii să nu te prinzi că în momentul de faţă mi se cam rupe de alte fătuci, mai ales de colega de cameră a fostei mele prietene?
Sau poate sunt un Casanova burtos, blond cu ochii verzi şi nu ştiu eu. :))
Posibil sa fie si regie ieftina din partea fostei :-? cica asa “testeaza” ele omu’ :|
Chiar şi aşa… e cam târliu, oricum. Şi e cam tâmpită faza cu verificatul după ce am prins-o eu cu mâţa în sac. Eu ar trebui să o verific pe ea, nu invers. Dacă aş mai avea de ce, pentru că acum e liberă ca o …păsărică.
Aş prefera varianta “casanova”, totuşi. :)))))
La cum gandesc “ele” (in general) e posibil ca tot tu sa iesi vinovat din toata chestia :))
Bine…da’ faza cu burtosu’ se poate rezolva :P asa ca…de ce nu!?!