Telenovelă, ziua a 2-a, partea a2-a

Se face ora 8:30, mă îmbrac şi ies pe uşă pe la 9 fără 10. Ajung în Unirii pe la 9:30, chiar dacă ea iese la 10. Aştept puţin jos, îmi bag picioarele şi urc. Voiam să o văd. Iese pe la 10 şi un sfert, mă sărută rece şi îmi spune că are nevoie de o pauză de două zile, că îi fac rău. Îi spun că ştiu că am greşit când i-am trimis mesajul ăla şi îmi cer scuze. Îi spun că, din propria mea experienţă, “pauză” înseamă despărţire. O rog să vină până la mine, să discutăm, să încercăm să trecem peste. Îi spun că pot încerca să îi acord mai multă atenţie, dacă ea asta vrea.

E de acord, ne urcăm în autobuz şi de pe la jumătatea drumului, nu mai spune nimic. Absolut nimic. Ajungem, coborâm din autobuz, ea în continuare e tăcută. Încerc să sparg “gheaţa”, nu merge. Încep să disper, presimt ce o să se întâmple în continuare dar reuşesc să rămân calm.

Nu prea am chef să îmi aduc aminte din nou asta, dar toată noaptea nu a scos un cuvânt. S-a ghemuit într-un colţ şi a tăcut. A scos la un moment dat o unghieră din geanta ei, a dezasamblat-o si a vrut să-şi taie venele… cu unghiera! Nu am spus că e telenovelă degeaba. Am oprit-o pentru ca peste 5 minute să încerce să facă din nou asta.

Am reuşit să o conving să dea din cap, da sau nu la întrebările mele. Am aflat că mă urăşte. Am aflat că ea consideră că îmi bat joc de ea. Am aflat că mă şi iubeşte. Am aflat că nu mai vrea să încerce să continue. Am aflat că ar vrea să fim amici în continuare.

Într-un târziu, am reuşit să o conving să renunţe la poziţia fetală, ascunsă într-un colţ al camerei şi să se întindă în pat. Mai târziu, mi s-a dus tot calmul pe apa sâmbetei şi am izbucnit într-un exces de furie. Oricine are limite şi nimeni nu ştie cum va reacţiona respectivul individ când e împins peste acele limite. Cred că am luat un cuţit, l-am pus lângă ea (poate trântit) şi i-am spus că dacă vrea să se sinucidă, să o facă cum trebuie. Cred, nu ştiu dacă am visat sau nu.

Mai târziu, am simţit nevoia să îi intind mâna. De ce? Nu ştiu. Ce ştiu e că mi-a luat mâna într-a ei…uooof căcat…

Greşelile mele:

  • nu i-am acordat pauza de care avea nevoie;
  • nu trebuia să insist să vină la mine în seara aia;
  • nu trebuia să îi spun că îi voi acorda mai multă atenţie, nu când i-am oferit toată atenţia posibilă, având în vedere situaţia în care mă aflam;
  • ar trebui să mă controlez mai bine. Nu mai trebuie să îmi permit ieşiri nervoase;

Greşelile ei:

  • tăcerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *