Sămânţarul de noapte

E noaptea târziu şi te-ai săturat de dat din degete, umplând paginile virtuale ce în curând se vor numi “lucrare de licenţă”.

Vrei să fumezi o ţigară.

Stingi monitorul şi te duci la geam. Linişte de mormânt, întuneric pătat doar din când în când de razele de lumină ce se revarsă de pe geamurile unor alţi insomniaci. Un bâzâit în fundal. Opreşti ventilatorul. Da, abia acum e linişte.

Click, ridici capacul brichetei, o aprinzi şi apropii ţigara de flacără. În nici o secundă, vârful ţigării începe să trosnească uşor, iar tutunul înfăşurat în hârtie începe să se transforme în jar. Click, pui bricheta pe pervaz. Tragi un fum şi-l sufli mulţumit pe nas.

Eşti obosit, dar nu eşti deloc nervos. Eşti calm, aşa cum este şi cartierul tău în această noapte. De mult nu a mai fost aşa…

Dintr-o dată, se aud în depărtare un soi de pocnituri dubios de familiare. Întâi încet, timid: cranţ… cranţ… cranţ…. Apoi din ce în ce mai tare, mai prezent, cu mai mult curaj: Cranţ, Cranţ, CRANŢ, CRANŢ, CRANŢ!!! Da, ştiu ce sunt astea. Seminţe! Sămânţari! Coji de seminţe! CRANŢ, CRANŢ, CRANŢ!!!

Dintr-o dată, izbucneşti într-un “mai du-te naibii” zgomotos. Nu, nu a fost un gând. L-ai injurat cu voce tare. Las’ că merită. Mai tragi, de data asta cu ciudă, un fum din ţigară şi te uiţi în dreapta, unde ştii că locuieşte crănţăitorul cartierului. Nu reuşeşti să desluşeşti nimic în întuneric. O fi fugit de frică de la balcon. Măcar e din nou linişte…

3 thoughts on “Sămânţarul de noapte

  1. Pingback: Linişte…din părţi « Jurnal Întrerupt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *