Ce înseamnă parcul? Un loc în care te poţi relaxa, unde te poţi plimba în tihnă cu bicicleta sau rolele, un loc mai curat şi mai răcoros decât trotuarele încinse de soare… Un loc verde, liniştit. Iar dacă e “dotat” şi cu un loc de joacă pentru copii, e perfect; nisip, tot felul de leagăne, topogane şi multe, multe alte chestii în care cei mici să-şi consume energia aproape inepuizabilă.

Dar un parc Rromânesc arată aşa:

Când, în sfărşit, românul alege să fie civilizat, REBU doarme la soare. Când, în sfârşit, omul vrea să facă ceva, ţăranii de la REBU lasă jegul la nici jumătate de metru de locul de joacă, jeg care, în căldura tipică verii, putrezeşte şi împute tot parcul ăla. Pentru că acolo nu erau doar ambalaje de plastic sau hârtie. Era şi ceva organic, împuţit, putrezit. La nici jumătate de metru de locul de joacă a copiilor!

Cum naiba să ridici gunoiul din parcul ăla o dată pe săptămână?! La cel mult 2 zile, tomberoanele alea trebuiesc golite! Tot o dată la 2 zile parcul ăla ar trebui măturat. Dar cine să facă aşa ceva? Rromânii în mod sigur nu. Măcar dacă ar fi un parc izolat, la dracu în praznic, dar este la 2 minute de Piaţa Unirii, mers încet!

Da, de data asta e vina celor de la REBU, pentru că nu ridică gunoiul la timp. Dar şi “populaţia” e la fel de căcăioasă. Parcul ăla e plin de gunoaie. Munţi de coji de seminţe, ambalaje, sticle goale de suc şi apă minerală, aruncate în silă sub bănci, în spatele băncilor, pe bănci. Voi reveni cu poze peste 2-3 zile.