Tâmpenii de provincial: Nu vreau să vin în Bucureşti, pentru că toţi Bucureştenii sunt răi, nesimţiţi, toţi au impresia că suntem ţărani, toţi cred că venim aici pentru a le fura locurile de muncă “ce li se cuvin”.

NU, băieţei şi fetiţe, nu. Cei care au “calităţile” enumerate mai sus, nu se numesc Bucureşteni ci ţărani de Bucureşti. Şi cu ce sunt ei mai diferiţi faţă de ţăranul de rând? Eh, ţăranul de rând poate e analfabet, dar recunoaşte asta. Ţăranul de Bucureşti nu recunoaşte. Ba din contră, vrea să vă demonstreze că iel ie ăl mai dăştept. Ţăranul normal de obicei îşi vede de treaba lui: tăiat lemne, arat, dus vitele la păşune, etc. Ţăranul dă Bucureşti nu e în stare să se ocupe de problemele lui (telefon cu bling bling, pizde, maşini, manele, libertatea, acasă tv). Dar asta nu înseamnă că nu-şi poate băga nasul în problemele tale. Şi pentru că iel ie cel mai dăştept, iel are dreptate toţi timpul. Pe dracu. De obicei, ţăranii au bun simţ. Ţăranii dă Bucureşti, nu. Pentru că ei este emancipaţi, ei este o rasă aparte.

Am întâlnit mulţi Bucureşteni în ultimii 3 ani, atât get-beget, ce se află pe aceste meleaguri de zeci sau sute de generaţii, cât şi oameni care se consideră Bucureşteni, deşi sunt aici doar de câţiva ani. Cei mai speciali din a 2-a categorie sunt cei care se trag din familiile de muncitori aduse de ‘nea Ceaşcă aici, forţa de muncă din spatele fabricilor şi combinatelor sale. Cei mai penibili dintr-a 2-a categorie sunt cei care au venit aici de 5-6-7 ani şi deja au uitat de unde au plecat, de unde sunt. Dacă ai trecută în buletin o adresă dă Bucureşti, nu înseamnă că eşti Bucureştean. Uitaţi de unde plecaţi, uitaţi cine şi de unde sunteţi.

Majoritatea celor din Bucureşti sunt ok, majoritatea sunt oameni cu capul pe umeri, civilizaţi, normali. Unii sunt ţărani. Unii nu ştiu ce e ăla coş de gunoi, unii nu ştiu ce e ăla bun simţ, unii nu ştiu ce e ăla mulţumesc, mă scuzi, îmi pare rău.

Eu? Da, trăiesc în Bucureşti, dar sunt Botoşănean… Moldova-mi va curge prin vine până la moarte.