Amintiri Deep Purple

Vorbind de muzică bună, formaţii vechi şi goluri între generaţii în articolul trecut, mi-am adus aminte de concertul Deep Purple din 31 Octombrie 2007.

Am fost la concert cu sora mea, venită special din Timişoara pentru Deep Purple.

Am pornit devreme de acasă pentru că trebuia să mă întâlnesc şi cu nişte amici într-o crâşmă pe lângă Operă (Paparazzi oare?). Am luat frumos autobuzul, am ajuns cu bine în localul de mai sus, mi-am salutat amicii cââând… îmi dau seama că biletele nu sunt în buzunarul interior al hainei ci acasă, pe masă, în faţa calculatorului, puse la vedere tocmai pentru a nu le uita (da, sigur).

Am ieşit repede din local, am luat primul taxi pe care l-am găsit, i-am spus soferului să o calce şi am plecat. Din fericre (sau nu), şoferul chiar m-a ascultat şi a luat-o pe “scurtături” de genul linie de tramvai, staţie de tramvai, jumătate de maşină pe trotuar, trecut pe roşu, etc… Aşa că dacă mai vedeţi taximetrişti care merg aiurea prin oraş.. E foarte probabil să conducă aşa din cauza unora ca mine.. :D

Până la urmă am ajuns acasă, am luat biletele şi după jumatate de oră de la plecarea mea din crâşmă, am ajuns în faţa stadionului Cotroceni. Dar, înainte de a ajunge la coadă trebuia să ieşim din maşină. Zis şi făcut. Numai că, în graba mea, am reuşit să uit un deget într-o zonă destul de periculoasă, pe marginea portierei, în zona în care acea margine intră în contact cu restul maşinii => unghie neagră, cam pe jumătate dezlipită de pe deget de sub care curgea sânge într-o fericire.

Înarmaţi cu o răbdare de fier (şi cu mulţi draci, pentru că auzeam formaţia din deschidere cum cântă), ne aşezăm la coadă. În timp ce aşteptam să ne vină rândul, sor’mea găseşte pe undeva nişte afişe de cumpărat, cred că la unii care vindeau şi bilete într-o dubiţă.

Trecem de controlul de la poartă cu bine, asta după ce, cu 5 minute înainte, îmi aduc aminte că la mine în buzunar stătea liniştit briceagul Victorinox. Ne orientăm spre intrarea pentru gazon A şi după ce am navigat printre restul populaţiei, ne postăm la vreo 4 metri de gardul ce înconjura scena, în dreptul boxelor de pe stânga scenei (dreapta noastră).

Concertul a fost demenţial, în ciuda întreruperilor de ordin tehnic şi a durerii ce radia din degetul meu în toată mâna. În mâna dreaptă ţineam afişele cumpărate de sor’mea şi la un moment dat o bluză de-a ei (sau geanta?….nu mai ştiu). Mâna stângă… cu 3 degete ţineam bandajul improvizat dintr-un şervetel (să nu ung de sânge pe cei din jur), în timp ce încercam să ignor durerea (cam după 10 minute de concert începuse să se dezmorţească).

Nu voi da detalii despre concert. Ce voi spune e că am stat tot concertul cu gura căscată. Nişte zei ai muzicii erau pe scenă. Adică m-am simţit foarte bine. :)

Dupa ce s-a terminat concertul, am luat un taxi până acasă, mi-am luat carnetul de student (deşi nu aveam nevoie de el — am aflat după) şi am tras o fugă până la un spital, să îmi facă nenea doftorul nişte găuri în unghie şi câteva injecţii, în regim de urgenţă. :))

***

Mi-am adus aminte şi de câţiva amici care, deşi sunt fani declaraţi Deep Purple, au ales să nu vină la concert. De ce? Pentru că nu voiau să stea alături de “moşnegi” în public.

Îmi aduc amine că pe lângă mine era un om cam pe la 50-60 de ani, alături de soţia sa, care se distra extraordinar. La un moment dat, a scos pe furiş o bască de piele, a pus-o pe cap, moment în care parcă s-a transformat într-un tânăr din nou, fără griji, cu o viaţă întreagă în faţă. Nu mai era un bătrân, era unul dintre “noi”.

Concertul asta a fost ca o mică revelaţie pentru mine. Sute de oameni, poate mii (?), aparţinând unor generaţii extrem de diferite, simţindu-se bine, savurând din plin muzica celor din Deep Purple. Fără “moşnegii” de atunci de pe stadion, noi, cei din “noua generaţie”, nu am fi putut niciodată să ne bucurăm de o muzică bună. Ei au susţinut trupa asta (şi multe altele) de la începuturi, ei au fost cei care au cumpărat albumele la câteva zile după apariţie, ei au fost sufletul unui concert de acum mulţi ani. Şi poate că în România din trecut nu se găsea acest gen de muzică pe orice tarabă, poate că nu au fost concerte, dar plăcerea cu care aceşti oameni mult mai în vârstă decât noi au venit la concert a fost… infinit mai mare decat cea a puştanilor generaţiei mele.

Eu poate că am visat timp de 7-8 ani să ajung la un concert Deep Purple, de pe vremea când muzica mea era pe casetele tatălui meu… Ei au visat o viaţă întreagă.

Moment magic din timpul concertului, Ciocârlia.

Deep Purple Bucureşti 2007.

3 thoughts on “Amintiri Deep Purple

  1. culturacimpanzeilor

    Super ! Pot spune ca este unul din putinele articole de care m-am bucurat intr-un asemenea fel. Daca nu ma insel si Gabriel Cotabita este fan Deep Purple. Pe undeva asta se simte si in muxica lui, care este cumva altfel, aparte de tot ce intilnesti pina la el.

    Reply
  2. rasebo

    Mulţumesc frumos… ce pot să spun… La cât mai multe astfel de articole. :D

    Gabriel Cotabiţă am ascultat prea puţin şi nu mă pot pronunţa.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *