Când am ajuns în Bucureşti am fost pur şi simplu “dat pe spate” de plăcerea cu care aceşti pseudo-civilizaţi maltratează limba Română. Auzisem povestioare de la amicii mai “experimentaţi”, văzusem unele exemplare de “d’ăia” pe la televizor dar voiam să cred că sunt toate nişte cazuri izolate.

În timpul “plimbărilor” mele prin Capitala Rromâniei, când întrebam cum pot ajunge la..x, nu de puţine ori am primit direcţii de genul “Aaa, da vezi că trebuie să ajungi în staţia aia după Kiseleff, lângă Muzeul Satului”. Normal, treceam de Muzeul Satului (nu ştiam pe atunci care e ăla) ajungeam undeva după Kiseleff, la dracu-n praznic şi pierdeam câte o oră-două învârtindu-mă de tâmpit prin Capitală. Abia mai târziu m-am prins că “după”-ul Bucureştean poate însemna şi “de pe”. Cam în aceeaşi categorie ar intra şi “pă”-ul folosit în loc de “pe”, “dă” în locul “de”-ului. Asta într-un oraş a cărui locuitori se mândresc cu limba lor Română vorbită literar, fără accent. Căcat.

După ce am “supravieţuit” primei mele săptămâni în haosul Capitalei, a venit timpul să merg şi pe la facultate, inevitabil să interacţionez cu cei pe care a trebuit să îi numesc colegi pentru următorii 3 ani. M-am lovit de o nouă aberaţie: folosirea total aiurea a cuvântului “decât”, de exemplu în: “am fost decât noi trei”. Sună total aiurea, forţat, scremut. De ce nu folosiţi “am fost doar noi trei?” E mai melodios, mai cursiv, nu ţi se rupe limba-n gură.

Altă greşeală pe care am întânit-o destul de des după ce am venit aici este că, în loc de “fii bun şi dă-mi pixul”, mulţi scriu “fi bun şi dă-mi”. În loc de “vii” (a veni) mulţi scriu “vi”. Ce e aşa de greu să ştii când să pui doi de “i” în loc de unul? La fel, am observat că mulţi au dificultăţi în utilizarea cratimii. “m-ai frumos”, “hai s-ă mergem”, etc. Arată cunoscut, nu?

Acum, nu spun neapărat că toţi bucureştenii sunt dobitoci. Nu, fiecare pădure are uscăciunile ei. Şi nici nu vreau să sugerez că eu aş fi cine-ştie-ce guru literar… Şi eu dau cu bâta în baltă, şi de la mine din gură ies unele bâlbe de toată jena. Dar…pacă nu chiar aşa…

Ideea este că…în Bucureşti s-au adunat prea multe vreascuri uscate, prea multe trunchiuri găunoase. Unele uscăciuni au fost aduse aici cu forţa, acum mai mult timp, de un dictator arhicunoscut, unele au fost atrase de mirajul bogăţiilor Capitalei, iar unele s-au născut aici.

Soluţia pe care a găsit-o natura este focul. Dar noi… ce soluţii avem?…