Monthly Archives: June 2008

Cujetare aprofundată

In primul rand, postul asta va fi scris fara diacritice, in mare pare pentru ca il scriu de la pc-ul unui coleg de facultate, coleg ce are o mica mare alergile la virgulitele de pe sub litere.

In al doilea rand, va rog sa imi scuzati orice eroare gramaticala, lexicala, de punctuatie, etc… Subsemnatul a fost lovit de inspiratie fix spre sfarsitul a 24 de ore de stat cu cohii cascati. Asa ca care este. :))))

In sfarsit, intr-al treilea rand, acest articol vine ca o completare a “cujetarii” de acum doua zile, anume ca religia exploateaza un bug uman. Un bug este, de obicei, o eroare intr-un software care, logic, face softul respectiv sa se comporte altfel decat ar fi normal. Normalitatea, in cazul de fata reprezinta idealul uman in ceea ce priveste inventivitatea, independenta, moralitatea….in special independenta, din toate punctele de vedere.

In vremurile stravechi, pe cand o grota reprezenta o locuinta normala, iar o pestera un soi de vila de Pipera, omul nu era atat de initiat in tainele lumii inconjuratoare. Cand un copac era trasnit si izbucnea in flacari, omul preistoric nu prea stia cum sa explice nici ce e ala foc si nici ce e sfoara aia de lumina ce coboara cu zgomot asurzitor din ceruri. La fel, el nu prea putea sa isi explice ce e chestia aia galbena, mare, care dimineata iese din pamant. Nu putea sa isi explice nici de ce globul ala de foc se baga inapoi in pamant seara. Normal, a inventat un zeu al soarelui si, logic, un zeu al noptii.

Dar de unde nevoia asta subita de zei, de fiinte superioare omului? Dupa lungi chinuri, neuronul meu spune ca ar fi cam trei motive:
1. Nevoia de a explica ceea ce atunci era inexplicabil. Daca nu poate intelege cum functioneaza acel fenomen, atunci in mod sigur acel lucru este ceva ce trebuie venerat.
2. Omul a fost dintotdeauna un animal care-si…desfasura activitatile in turma. Avea trib, vana in haita, probabil si atunci femeile se duceau in grup sa se picteze pe fata, in tufe. Eh, fiind el animal de turma, a simtit tot timpul nevoia de a fi condus, de a exista ceva deasupra lui. Indiferent daca era seful tribului, el, ca fiinta umana, simtea nevoia unui conducator. Conducator pe care, daca nu il vede, il inventeaza. Eh, din momentul in care a aparut in ecuatie si un lider spiritual, un fel de administrator de zeitati, lucrurile s-au cam schimbat. Brusc, tot tribul era de acord cu orice aberatii rostite de acel lider spiritual, de cele mai multe ori aflat intr-o stare profunda de transa. Adica rupt in gura de drogat. Cum totul evolueaza, si cultele au evoluat, au adunat din ce in ce mai multi “credinciosi”, au adunat din ce in ce mai multi asa zisi lideri spirituali. Si acei multi lideri spirituali s-au prins ca, daca ei spun ceva, gloata face. Instrument de control in masa, nu prin uz de forta, ci prin zaharel.
3. Teroarea sfarsitului. Nevoia de continuitate, incapabilitatea de a accepta un sfarsit adevarat. E mai frumos si mai linistitor sa punem puncte de suspensie sau semne de intrebare in locul unui punct sec sau semn de exclamare. Sau, de ce nu, in locul unui “fin”, sa continuam povestea, in stilul galetusii irlandeze ce nu se goleste niciodata.

Acum… Si eu sunt om si, desi mi-ar plăcea sa fiu putin mai evoluat decat fiinta preistorica, nu sunt. Simt nevoia de a crede in ceva. Simt nevoia prezentei unei fiinte infinit superioare care sa ma ghideze, care sa imi dea ceea ce eu, de unul singur, nu pot gasi: vointa de a face ceva, linistea sufleteasca, o asigurare ca nu sunt singur ca pula in lumea asta. Totusi, nu nevoia de un lider invizibil este mai pregnanta; condus sunt in fiecare zi, fie ca-mi convine sau nu. Cel mai naspa e ca realizez ca, atunci cand am sa crap…asta este, s-a dus tot. Nu povesti cu rai si iad, n-am sa primesc nicio virgina, nu rauri de lapte ;i miere, nu norisori, nu reincarnare…nimic, zero barat. Singura continuitate va fi ceea ce las eu in urma, fie ca sunt gene, randuri scrise, mentalitati schimbate, copaci plantati sau caramizi. Majoritatea mor impacati, gandindu-se ca vor ajunge in…raiul imaginat de religia lor. Dar cei mai multi nu se gandesc cat de utili sau inutili au fost terra-tribului Homo Sapiens Sapiens. Pentru ca atunci multi ar prefera sa moara stand la colt, pe coji de nuca.

Eu urasc crestinismul. Dar de ce urasc eu crestinimul, totusi? Pentru ca din spiritual s-a transformat intr-o afacere imensa. Pentru ca discrimineaza fara rusine. Pentru ca biblia indeamna, printre altele, la omor. Pentru ca e bagat cu forta pe gaturile a milioane de copii, incapabili de a face o alegere informata la o varsta atat de frageda. Pentru ca Dumnezeul crestin este un tiran, nu un exemplu de bunatate. Pentru ca cei ce reprezinta varful de lance a acestei religii sunt, din punct de vedere moral, praf. Fara exceptii. Pentru ca toti “oficialii” saliveaza dupa bani (neimpozabili, sa nu uitam), pentru ca distrug parcuri si cladiri istorice cu bisericile lor, pentru ca sunt toxici si inapoiati in gandirea lor. Ca intotdeauna, Romanul are pentru orice situatie o vorba: “Fa cum spune popa, nu cum face el.” Dar daca popa abereaza? Dar daca popa e de parere ca nu ai voie sa gandesti? Mai faci ce spune popa?

Acum… oare sunteti in stare sa depistati care e acel mare bug ce este exploatat de religie? Mai bine, o fi unul singur sau un soi de melanj cu arome subtile?

Ar mai fi multe de spus, dar le voi lasa pentru un articol viitor.

Roboţei pentru singurei

Japonezii, inventivi ca întotdeauna, s-au gândit c-ar fi frumos să îi ajute pe bărbaţii singuri şi au inventat un robot-femelă. Chiar dacă are numai 38 de centimetri, “ea” cică s-ar comporta exact ca o prietenă: poate să sărute la comandă, să dea cărţi de vizită, să cânte şi să danseze. Ce mai, absolut tot ce ai nevoie de la o prietenă. E şi ieftină, doar 175 USD şi în afară de baterii noi odată la cţteva zile, nu necesită întreţinere.

Marea întrebare, pe care probabil că (nu) şi-o pun (niciodată) toţi bărbaţii singuri ce simt nevoia unei robo-prietene este… “Şi io unde-mi bag…cucu?”

Specialitatea Casei

Sătul de sictirul ospătarilor pe terasa din Agronomie de lângă Student Club (sau cum dracu s-o numi) şi enervat la culme de răspunsul domnului ospătar (dat în sictir, desigur) “vara nu se servesc gustări calde…că vara nu facem chestii calde…ca ie cald”, m-am gândit să le modific meniul puţin, în aşa fel încât să aibă ce mânca la iarnă…

Să v-alunece pe gât…adică “bon appetit”!

Că tot veni vorba de agronomie…

în caz că sunt şi dintr-ăia mai lenţi… “persone”