Sunt de părere că, indiferent de situaţie, e mai bine să spui adevărul în faţă, fără mănuşi de catifea, fără zăhărel, fără ciocolăţică pe băţ. Urăsc persoanele care încearcă să schimbe asta la mine. “Ai să pierzi multe în viaţă fiind atât de direct”, “capul plecat sabia nu-l taie”, “îmi răneşti sentimentele”, “numai ţăranii sunt aşa…ca din topor”. Ei bine, prefer să fiu dat afară de la job pentru că am avut tupeul să spun un adevăr decât să fiu avansat pentru minciuni şi pupincurism. Prefer să rământ fără cap, ţinându-l ridicat, decât să trăiesc mâncând ţărână. Şi să-mi bag pula în sentimentele voastre de zâne. De când trebuie să mint pentru a nu te răni pe tine? Adevărul a fost tot timpul dureros, obişnuieşte-te. Ieşiţi din imaginarul vostru şi daţi în pula mea cu pieptul de realitate.

Pragraf de dat cu capul de pereţi: Chiar dacă (sper că) ştie că o iubesc, tot un rahat e… tot plânge… tot intră în depresii “din cauza mea”… Şi cine se simte ca o pulă bleagă când vede că ea plânge? Eu, desigur. Căcat!! Bine în pula mea că a spune verde în faţă e un defect.