Monthly Archives: March 2008

Marele spectacol NATO

Avem motiv de mândrie! Summit-ul NATO de anul acesta, din Bucureşti, se anunţă a fi cel mai mare din istoria Alianţei. Motiv de mândrie, întradevăr, atât timp cât stai într-o maşină care, preferabil, să se deplaseze cât mai repede şi cu geamurile închise de-a lungul strazilor principale ale Bucureştiului. Si cu un deodorant auto, un “braduţ”, legat de nas. Priveliştea este întradevăr încântătoare. Steaguri arborate peste tot, flori plantate in ultimul moment, cu câteva zile înainte de începerea summit-ului, muncitori vopsind cu spor gardurile din jurul parcului Herăstrău în verde, stropitori “mobile” instalate in noroiul de pe lângă acele garduri, poate poate o creşte iarba in câteva zile, români harnici plantând flori, trotuare şi străzi curăţate mai ceva ca in Deutschland, poliţia in intersecţii dirijând traficul, culmea, cum trebuie… Ce mai, orice pentru stimabilii oficiali NATO, chiar şi maşini noi-nouţe, 69 limuzine Mercedes dupa care ar plange si cel mai bogat “jmecher” din ţara asta… Orice pentru a crea iluzia unei adevărate capitale Europene.

Pe scurt, în zilele de 3, 4 şi 5 Aprilie, Bucureştiul va fi exact ca “prietenul” nostru din mijloacele de transport în comun, în zilele calduroase de vară, care a dat câteva milioane bune pe haine noi, parfum de firmă şi freză la modă, dar care nu se oboseşte să “cheltuiască” măcar 20 de minute zilnic sub duş. Asemenea prietenului nostru, in Bucureşti se acopera tot, in afară de putoarea imposibil de înlăturat fără o baie zdravănă…

Capac cu învârtecuş

Românul îşi ia maşină nouă. Inspirat, îşi alege un VW Polo, gri metalizat, maşină mică, perfectă pentru traficul din Comuna Bucureşti… Dar, pentru că e român şi toate ie scumpe, decide să nu arunce banii pe un set de jante din aliaj. Ce naiba, trebuie să plăteasca o rată mai mare cu, să zicem, 3 euro pe lună pentru următorii 5 ani… Prea mult! Se va mulţumi cu capacele plictisitoare care vin la pachet cu jantele din tablă.

Toate bune şi frumoase, până când, într-o bună zi, plictisindu-se în maşina lui nouă în timp ce aşteaptă vechile semafoare din draga noastră comună să se înverzească, se uită la maşinile din jur şi vede cum cauciucurile lor îmbraţişează ori jante din aliaj (d’alea de n-a vrut el să-şi cumpere), ori jante normale, dar acoperite cu capace argintii, modele complicate, interesante, bling bling… În orice caz, nicio maşină nu pare să aibă capace la fel de plictisitoare ca şi ale lui. Frustrat peste măsură şi dornic să arate celor din jur că şi el poate avea capace jmechere, se duce în primul bazar şi îşi cumpără capace cu învârtecuş… Bling bling, frate…

Colegul meu de facultate, alături de care pierdeam vremea prin oraş, spunea că e foarte posibil ca proprietarul maşinii să le fi pus la mişto, la caterincă… Sper din tot sufletul să aibă dreptate…