Pentru a nu mai sta cu cablul de internet atârnând prin casă mai ceva ca lianele în junglă, a trebuit să atârn de tavan/pereţi un canal de cablu, canal care, pentru a putea  fi fixat, are nevoie de găuri în perete.  Pentru că bormaşina din dotare nu e în stare să dea găuri în beton, am avut nevoie de o bormaşină cu percuţie.

Din cauză că cei de la Dedeman îşi fac deja reclamă pe site la serviciul de închirieri de scule, am zis să apelez la ei, în ciuda neînţelegerilor din trecut. Stupize-stupize, serviciul de închiriere nu e încă pus pe picioare. Nu mă miră.

Din cauză că găurile trebuiau totuşi date, apelez la un amic care, deşi nu avea în dotare utilajul ce-mi trebuia mie, ştia pe cineva care avea. Singura condiţie, “o strici, o plăteşti”. Toate bune şi frumoase, până când mă trezesc că omuleţul avea un Bosch din gama profesională, jucărie care costă o căruţă de bani. Cam juma’ din salariul meu, adică. Bun, asta este, avem grijă.

La primele două găuri, burghiul a intrat fără nicio problemă, ca… ei bine, ca rotopercutorul în beton. La a 3-a gaură – norocul meu – dau de-un cablu electric din tavan, care binevoieşte să facă flamă.

Siguranţă arsă, emoţii pentru utilajul de găurit, burghiu (nici burghiurile nu erau ale mele), pentru restul jucărelelor mele ce erau înfipte-n prize, emoţii pentru pereţii pe care deja-i vedeam cu şanţuri prin tencuială. Identific siguranţa arsă, pun de probă una din altă parte, văd că nu se arde, verific prizele, văd că funcţionează tot, plec val-vârtej la Cora, să iau siguranţe de schimb.

Odată ajuns acasă, pun siguranţa nouă în panou, verific încă o dată toate prizele, verific încă o dată bormaşina, verific de vreo 3 ori burghiul sa nu aibă urme de la scurt, văd că totul e ok, aşa că-l sun pe omuleţ, să văd cum pot să-i dau jucărica înapoi. Mă ofer să vin până la el, omul îmi spune că nu e nevoie, vine acasă la mine, mai insist, insistă şi el şi… ei bine, să zicem că se pricepe mai bine decât mine la insistat.

***

Astăzi, înainte de datul găurilor, acelaşi omuleţ face cumva şi-şi găseşte drum pe la Ikea, aşa că mă ia şi pe mine cu el şi mă lasă acolo. Îmi iau mărunţişurile necesare, mă duc la autobuz, cobor în Piaţa Presei Libere şi mă duc la chioşcurile RATB din staţia lui 41 pentru a-mi lua bilet de tramvai.

După ce-mi sprijin toate bagajele pe unde apuc, îi spun domnişoarei de la ghişeu că vreau un bilet de-o călătorie, scot portmoneul, moment în care observ că aveam prin el doar nişte chitanţe şi cardurile bancare.

Mă scuz, întreb dacă se poate plăti cu cardul, îmi spune că nu dar, dacă nu am bani, îmi poate da ea un bilet de o călătorie. Mă benoclez ca lovit de trăznet, refuz, ea insistă, îmi spune că sunt controlori pe traseu şi că oricum nu are rost să mă car cu bagajele până la bancomat. Îi spun că totuşi nu e corect, că nu pot să iau biletul pe cheltuiala ei, aşa că-mi iau din nou bagajele, mă duc până-n partea cealaltă a intersecţiei, scot bani de la bancomat, mă întorc la chioşc, sprijin din nou bagajele pe unde-apuc şi-mi iau biletul.

***

Bun, presupunând prin absurd că a stat cineva să citească până aici, s-ar putea ca acel cineva să se întrebe ce-are baba cu mitraliera şi speranţa cu găurile-n tavan sau cu banii de bilet?

Pe blogul ăsta mi-am făcut un obicei în a arăta cu degetul spre lucurile rele peste care am ghinionul să dau. Injoy, BRD, Dedeman, RATB, Metrorex, magazinul din colţ şi mulţi alţii – toţi au trecut pe aici, şi toţi au beneficiat de acelaşi tratament, fără excepţii.

În ideea că totul este rău şi că toţi sunt nesimţiţi, am spus de prea puţine ori lucruri pozitive, indiferent că e vorba de o persoană, de un oraş sau de serviciile vreunei firme. Pur şi simplu nu găseam chestii bune despre care să discut.

Sau poate nu ştiam unde să le caut, pentru că lucruri bune sunt gârlă, numai că trebuie să ştii cum să te uiţi la jumătatea plină a paharului. Doamne fereşte, asta nu înseamnă să uiţi complet de cea goală -  care, sincer să fiu, la noi e mai degrabă trei sferturi – ci doar să nu uiţi şi de cea plină. Simplu.

Astăzi am aflat că, în România, mai sunt oameni care vor să facă şi altceva în afară să-ţi pună beţe-n roate, că în România mai poţi lucra la ghişeu fără să fii acru şi cu ardeiul iute înfipt în cur, că în România se mai poate să fii om. Pula mea, România mai are o şansă!

Numa’ că, pentru asta, cele două chestii care mi s-au întâmplat astăzi şi care, sincer să fiu, m-au lăsat cu gura căscată, nu ar trebui să reprezinte excepţia, ci mai degrabă regula.

(app, a observat cineva că, de regulă, nu scriu prea des numele ţării cu litere mari?)

Aici, aşa cum e prezentată de fotografiile şi de cuvintele unui român. Albumul complet poate fi găsit pe site-ul fotografului Cristian Movilă.

1. De citit, destul de interesant şi dureros de adevărat. Norocul nostru e că suntem animale adaptabile.

2. Vineri seara, în troleu, o frântură de discuţie între doi călători: “România e o monarhie. Da, da, cu regele Furt pe tronul ţării şi regina Corupţie alături de el.”

Citind presa de dimineaţă, aflu că, prin Republică, partidele de opoziţie (adica alea care nu sunt în totalitate comuniste) ar cam dori o unire cu România.

Pentru Republica Moldova, unirea ar însemna aderarea automată, fără absolut niciun efort, la Uniunea Europeană – lucru care ei n-ar reusi să-l facă de unii singuri nici într-o sută de ani. Ar mai însemna si un şut în cur dpdv economic şi poate-poate eliminarea trupelor ruse de pe teritoriul său.

Pentru Republica Moldova, unirea ar însemna libertate şi evoluţie, pe când pentru România ar însemna scădere economică, o infuzie de mentalităţi învechite şi ceva duşmani noi din Est. Am câştiga teritorii noi, dar am intra cu un picior în groapă încercând să-i ajutăm pe cei cunoscuţi ca fraţii noştrii – pentru că, sincer vorbind, Moldova e într-un rahat mai mare decât România dpdv al mentalităii, economiei, dezvoltării de orice fel.

Ştiu că peste Prut curge sânge Românesc. Ştiu că pământul ăla este pământ Românesc şi nu Rusesc sau Ucrainean. Ştiu că de mult se doreşte o nouă Românie gogoloaţă. Dar e prea târziu – deja ne-am obişnuit cu gândul că astea două vor fi ţări diferite pe vecie. Pentru noi, acum aţi fi o povară mult prea grea, nu o aripă de ajutor.

Îmi pare rău.

Mda, iar n-am chef sa scriu nimic şi voi umple blogul cu poze amuzante, filmuleţe şi alte chestii absolut inutile pentru vizitatorul dornic să-şi clătească ochii în valuri şi valuri de text.

Aşa cum probabil s-a prins lumea deja din titlu, tema zilei este “România împiedicată”. (poze în continuare… doh)

Pentru început, ceva puţin mai soft-core. O păpuşe făcută-n Spania, vorbitoare de limbă românească, care se încearcă cu degetul. Da, da, Spania e naţia celor care iubesc profund românii, naţia care are cântece şi lozinci dedicate nouă. Desigur, urmează o păpuşă Made in Italy care ştie să-ţi golească buzunarele si care se încearcă cu… ahem.

Cum, nu ştiţi că berbecii pot conduce şi ei maşini? Ah, desigur, maşinile lor nu sunt ca ale oamenilor, sunt puţin mai speciale;  se cheamă berbecomobile, au patru copite şi nu se pot parca decât în locuri interzise.

Bună, proaspătă, fierbinte, diavoliţă. Ce mai vrei? Ah, să-ţi spele şosetele? Păi, bre… ai mai văzut pizză să spele haine?

Revista Cox – DTP fail (mâna portocaliului).

Băi, mi-e groază.

Dacia, mândria României, dă cu curul de pământ în mod repetat, tot soiul fabrici și uzine se închid într-o fericire prin lume, angajatorii români se pregătesc să renunțe la tradiționala primă de Crăciun și șomajul crește într-o veselie de nedescris.

Eu unul îmi pun semne mari de întrebare în privința siguranței jobului meu și, în caz că se întâmplă ceva, voi fi nevoit ori să plec din București, ori să mă mut la dracu în praznic, într-o garsonieră din periferie. [Citește mai departe...]

Acum vreo săptămână, am auzit primele bârfe cum că AC-DC va concerta în Bucureşti. Acum citesc iarăşi, pe blogul lui Alex Rădescu, că s-ar fi stabilit o dată şi o locaţie pentru presupusul concert: 13 mai 2009, Piaţa Constituţiei, Bucureşti. Neoficial, desigur.

Sunt curios, în caz că se va decide că şi România e o locatie bună pentru un concert AC-DC, în cât timp se vor da toate biletele. Pe site-ul lor, toate biletele din Europa sunt SOLD OUT.

Oricum, până la un anunţ oficial, astea rămân doar vise… umede.

Susțin fără nicio reținere produsele românești și sunt de părere că singurul mod în care online-ul .ro poate crește este prin suportul utilizatorilor. Totuşi, dacă am avut vreodată senzaţia că un produs nu este de calitate sau că nu are absolut nicio şansă de a deveni un produs bun, l-am lăsat să putrezească în liniştea lui. [Citește mai departe...]