De când am început să mă joc de-a pozarul, nu am mai putut privi lumea din jur cu la fel de multă indiferenţă ca înainte.

Trăsături, semne, ticuri, umbre, colţuri, culori, trăiri, sentimente, gesturi, reflexii, refracţii, diagonale şi modele repetitive.

Toate, aşa cum spune şi Cabral, în mod normal ignorate. Toate, atât de fascinante odată ce înveţi să le priveşti şi analizezi.

Ca un mic voyeur.

Am fost cu Tsk, Jamayk, Vlăduţ (n-am link cu poze) şi Camelia. Am făcut poze, ne-am simţit bine şi ne-am bronzat ca tractoriştii. Eu, cel puţin, am plecat de acasă cu capu-n sacoşă – nici măcar apă nu am luat la mine, d’apăi cremă de protecţie solară.

Am intrat uşor (noroc că ne-a spus Jamayk să plecăm mai repede) dar după ce s-a sfârşit show-ul am stat vreo 30-40 de minute până când am reuşit să scoatem maşina din complexul Otopeni.

Apropo de show, a fost extraordinar (cu atât mai mult cu cât a participat şi Jurgis Kayris, un campion mondial). Dpdv al organizării, s-a văzut că oamenii din spatele evenimentului s-au chinuit să facă în aşa fel încât totul să fie cât mai ok: intrarea gratuită, parcarea la fel, corturi cu băuturi şi mâncare, au amenajat şi un cort de unde se puteau cumpăra şepci şi dona bani pentru sinistraţii din Moldova (afaik banii din vânzarea şepcilor tot către ei se duceau). Nu ştiu dacă erau şi toalete, dar nu am avut nevoie aşa că nu le-am căutat.

Singura bilă neagră a fost aglomeraţia de la intrare şi ieşire, dar şi aici s-a făcut tot posibilul pentru a fluidiza traficul (erau agenţi de poliţie peste tot prin parcare – care chiar îşi făceau treaba), aşa că e mai degrabă o bilă… gri.

… test/experiment/exerciţiu/ceva de prelucrare.

Edit: Pun şi versiunea color, că-mi place cum arată:

WordPress 3.0, upgrade cu probleme. Din vina mea, desigur.

Backup-ul e mai sfânt decât Papa.

Bine, nu neapărat macro. Mai degrabă close-up. Şi nu neapărat pentru zgârciţi, ci pentru ăia care nu au bani, sau nu au chef să dea o căruţă de bani pe lentile close-up, burdufuri macro sau – doamne fereşte – obiective dedicate.

Pe foarte scurt, se ia una bucată lentilă de la un proiector defect, se ţine în faţa obiectivului şi, pentru a focaliza, se mişcă tot agregatul înainte şi înapoi.

Din păcate, e cam dificilă utilizarea sistemului ăstuia fără ceva care să ţină lentila fixată în faţa obiectivului; dof-ul e foarte mic şi din mână e cam greu de nimerit focalizarea, plus că, din cauza timpilor mari de expunere care ar rezulta din asta, nu pot închide diafragma suficient de mult încât să conteze.

Pe compacta colegului de apartament, cu zoom-ul dat la maxim, am reuşit să apropii şi mai mult decât ceea ce se vede jos.

Bine, ştiu că nu am inventat eu roata, da’ e interesant cum aproape orice lentilă convexă poate fi folosită pentru close-up/macro.

App, metoda cu două obiective de 50 montate faţă-n faţă cu un intel inversor scoate rezultate mult mai bune.