Se pare că cei de la conducerea Dedeman şi-au scos în sfârşit capul din fund şi şi-au instruit paznicii să nu mai facă exces de zel la intrarea în magazin. Adicătelea am reuşit să intru cu rucsacul în spate fără ca nimeni să mai urle după mine.

Problema cu lipsa şi indiferenţa consultanţilor de vânzări a rămas. De fiecare dată când dădeam peste unul, ori era din altă parte şi nu mă putea ajuta, ori se grăbea undeva şi nu avea timp de mine.

Şi da, ştiu că mi-am încălcat promisiunea de aici.

1. Un gest simplu, de bun simţ: şoferul de autobuz de astăzi dimineaţă, care a deschis uşile cu 3-4 metri înainte de staţie doar după ce s-a asigurat în oglindă şi a lăsat biciclistul care mergea pe lângă trotuar să treacă. Asta, din seria lucurilor normale care, după ce stai în comuna bucureşti ceva mai mult timp, încep să ţi se pară deosebite, ciudate, chiar… nepotrivite.

2. Pe undeva pe la Valea Cascadelor, un nene mă vede pe trecerea de pietoni, frânează, se uită la semnul de trecere de pe stâlp, mă uit şi eu la acelaşi semn, mă uit la el, el se uită la mine şi amândoi ridicăm amuzaţi din umeri. O reacţie total diferită faţă de aceea a miticului care, după ce dă peste tine pe trecerea de pietoni, te mai trimite şi-n aia a mătii că ai avut tupeul să-i îndoi tabla.

Unii-s cu gramatica, alţii cu băsescu, boc şi udrea. Cât timp avem pâine şi ocazia de a face circ, tragedia nu mai contează.

De aici.

ITP-ul se face doar de formă. Sunt prea multe maşini care ori au manetele de semnalizare lipsă, ori becurile arse, ori pur şi simplu nu-s dotate cu semnale. Trebuie să fie o defecţiune tehnică, zic; refuz să cred că şoferii sunt atât de dobitoci încât să uite să dea semnal înainte de a schimba direcţia de mers.

Oglinzi? La fel ca semnalele; ori îs sparte, ori îs strâmbe, ori unghiul mort e suficient de mare încât să ascunzi în el vreo două-trei camioane.  Asigurare înainte de a pleca de pe loc? Haha, vise, monşer.

E ceva absolut normal să faci la dreapta de pe banda doi sau trei. Sau să faci la stânga de pe banda 1. Sau să mergi înainte cu semnalul de dreapta/stânga aprins. Sau să-mi tai faţa, că deh, dă-l naibii de biciclist, se opreşte el undeva, cumva. Sau să mă trimiţi în origini şi să mă inviţi pe trotuar din cauză că eşti prea chior să vezi ditamai animalul care pedalează pe banda 1 (apropo, dpdv legal, bicicliştii nu au ce căuta pe trotuar în absenţa unei piste speciale amenajate acolo).

Bicicliştii care nu respectă regulile de circulaţie. I-aş bate cu pompa până când le-aş învineţi fiecare centimetru de piele. Apoi, le-aş lua fiecare os la trosnit. Nu de alta, da’ măcar să fie făcută treaba manual, metodic, nu la întâmplare de vreo maşină care circulă regulamentar (pe cât de regulamentar se circulă-n Bucureşti). Se trece pe roşu, nu se acordă prioritate, intersecţia se traversează pe trecerea de pietoni, se merge pe stradă şi trotuar ca şi cum pe bicicletă ai fi în acelaşi timp şi vehicul şi pieton (da, cât timp eşti cu ochii-n patru şi realizezi că nu trebuie să incomodezi pietonii, e ok să mergi pe trotuar, dar nu e ok să faci slalom sau să sari ca dobitocul de pe trotuar pe stradă şi vice-versa).

Pietonii care traversează de-am-boulea, la 10 metri de trecere, pe trecere dar pe roşu, la mama dracului, pe mijlocul bulivardului (de exemplu, dobitocii care traversează aiurea Bd Magheru la oră de vârf).

Pietonii care aşteaptă la trecere pe mijlocul primei benzi şi care, atunci când sunt claxonaţi, ori te înjură, ori se uită năuci la tine fără să facă nimic, de parcă nu ar pricepe ce naiba cauţi tu pe bucata lor de stradă. Foarte puţini sunt cei care chiar se trag înapoi pe trotuar.

Pistele pentru biciclete, atât de mult înjurate de pietoni, biciclişti şi şoferi (că, în teorie, nu mai au cum să-şi lase maşina pe marginea drumului). E bine că există şi că cineva s-a gândit să le facă. E rău că nu au fost făcute cu cap. IMHO, ar fi trebuit îngustate puţin benzile auto, trasate pe asfalt (nu pe trotuar – aşa scăpând de problema pietonului rătăcitor) şi izolate de restul străzii prin stâlpişori plasaţi din metru în metru. Sau, pisici, nu zic că soluţia asta e cea mai bună. Da’ e plin netul de idei mult mai răsărite decât benzile galbene trase aiurea pe trotuar de autorităţi.

Apropo de autorităţi şi piste de biciclete, poliţia nu-şi face datoria. Pe Regina Elisabeta sunt şiruri-şiruri de posibili contribuitori la bugetul prin amenzi, toţi parcaţi fără nicio problemă pe benzile de biciclete. Drept dovadă, în fiecare zi, un dobitoc îşi lasă Touaregul parcat de-a latul trotuarului din faţa Facultăţii de Drept, încurcând atât pietonii cât şi bicicliştii. Dacă cineva i-ar aplica o amendă micuţă timp de o săptămână, să zicem, oare ar reuşi să-şi găsească un alt loc de parcare?

***

Sunt şi lucruri bune, desigur. Şoferi care-ţi acordă prioritate, care-ţi fac loc pe marginea străzii (deşi nu prea aş avea ce căuta pe acolo), pietoni care, deşi merg pe pista de biciclete (hai, sincer acum, uneori pista aia e cât tot trotuarul) dar care sunt atenţi şi se dau la o parte dacă te văd sau dacă-i claxonezi (scurt, nu ca istericul). Da’ sunt cam rare. Rare – rare.

Se răspunde la telefon cu “alo, da”, “îhî, spune”, “salut”, fără niciun “bună ziua, firma-lui-peşte-prăjit aici“ (o singură dată mi s-a întâmplat ca cineva să se recomande), eventual cu o voce de parcă tocmai l-ai deranjat pe om în timp ce se căca, de am impresia că am greşit numărul şi am tendinţa de a-mi cere scuze şi a închide telefonul. Asta dacă, în primul rând, are cineva binevoinţa de a răspunde la telefon.

Pe pagina de internet nu găseşti date de contact, program, nimic. Nu mai spun de o hartă cu locaţia magazinului, că deja cer prea mult.

În magazinul online nu se găsesc aceleaşi produse ca în magazinul bricks and mortar. Online-ul e plin de produse care nu mai sunt în stoc, care nu se mai produc de câţiva ani buni dar care încă sunt trecute pe site, preţuri puse de-ampulea, nume greşite, descrieri lipsă sau puse de la un produs la altul, etc. Iar dacă te pune dracu să suni şi să ceri detalii, ai să afli că vânzătorul nu ştie exact cât costă, sau dacă are aşa ceva în stoc. Nu ştie! Cum naiba să nu ştii cât costă sau dacă ai ceva în stoc sau nu?!!

Magazinul habar n-are ce face service-ul, service-ul te pune să suni din nou la magazin pentru a verifica dacă au o piesă de schimb, magazinul te trimite-napoi la service chiar dacă, fizic, astea două sunt în una şi aceeaşi clădire. Punctul de vânzare 1 e total separat de Punctul de vânzare 2: nu se ştiu stocuri (de verificat, verifică clientul, că doar e prost, are bani şi poate suna fără greaţă la alte 3-4 numere), nu cunosc programele de funcţionare, adresele, detaliile despre livrare în caz că se cumpără online. Nimeni nu ştie nimic, toată lumea-i agăţată-n pom.

În Bucureşti există o nişă larg-deschisă, gata de a fi cucerită de primul patron cu un minim de bun-simţ: cea a magazinelor serioase de biciclete/piese de biciclete, în care nu eşti tratat de parcă ai fi un puştache de 12 ani. Şi chiar dacă aş avea 12 ani…

Iar dacă cineva spune “hai frate, dă-o-ncolo, sunt doar bicle”, hai să privim problema aşa: un vânzător de scobitori, dacă nu se comportă profi, rămâne fără afacere în maxim 3 luni. Pentru că aş prefera să-mi cumpăr scobitorile de la unul care-mi spune “bună ziua” decât de la ăla care mă întâmpină direct-în-silă cu “Câte pachete vrei?”. Cam în acelaşi stil cu ăsta.

Iar eu de 4 zile sunt pieton din cauză că nu reuşesc să găsesc rim-tape, pentru a nu mi se mai sparge naibii camera din cauza jantelor.

Pe foarte scurt, eu am luat microbul de la ‘nea iLL (mai mult sau puţin, că aveam deja biclă, da’ eram prea putoare să o aduc în bucureşti). De la mine s-au mai molipsit doi: don’şoara prietenă, care şi-a luat acum două zile biclă, şi colegul de apartament care de astăzi dimineaţă (sau de aseară, mie abia acu’ mi-a spus) călăreşte o ţoaclă de la Decathlon.

Într-altă ordine de idei, ieri seară am observat că bicicleta cam stătea pe janta din spate.  Am scos camera, am găsit găurica dar, cum nu aveam niciun kit de peticit găurile din cauciuce, nu am reuşit să o repar până dimineaţă. Astăzi am mers cu autobuzul. Meh.

PS: îmi cer scuze pentru cele 3 postări consecutive cu/despre ţoacle. Nah, mi-am găsit jucărie nouă.

Cu autobuzul, dacă plec la ora 8, pe un traseu de aprox 7 km, fac în jur de o oră.

Cu bicicleta, pe aproape acelaşi traseu, am făcut astăzi dimineaţă 30 de minute. A se lua în calcul că-s ditamai animalul şi abia pedalez, că bicicleta e foarte grea, că am uitat cum naiba să ridică roata pentru a sări borduri, că e prima tură mai lungă din ultimii 4-5 ani şi că nu m-am încumetat să merg pe drum, doar pe trotuar.

Faza amuzantă e că, prevăzător, am plecat de acasă astăzi dimineaţă la 7:30. Vorba aia, cine ştie cât fac pe drum? Eh, şi eu, floricică-floricea, la ora 8 eram în clădire. Cu o oră înaintea începerii programului, adicătelea. Timp berechet pentru micul dejun. )

E mare, grea, puturoasă şi, momentan, prost reglată. Are două roţi (pare-mi-se puţin cam descentrate), două cauciuce (care ar trebui schimbate cu unele de asfalt), una bucată cadru argintiu în stare ok-ish (noroc că e de aluminiu, că altfel era şi ăsta ruginit), pedale care par să trebuiască strânse, nişte schimbătoare julite şi lanţ murdar. Ah, şi dinam, deşi viitorul e pe leduri şi baterii.

E bicicleta pe care am călărit-o acum nişte ani, pe când eram la liceu, şi pe care plănuiesc să ajung la muncă de acum încolo. Cel puţin când vremea-mi va permite.

Are şi-un nume. Nu e de domnişorică, capitală europeană sau de floricică. Bine, e feminin, că ar fi fost puţin cam ciudat să călăresc un biciclet. Numa’ că numele e cam de porc. Pe bune, adică; o cheamă “Scroafa” (cu variaţiunile “fier prost”, “jeg”, “căcat de bicicletă”).

***

Tot legat de asta, trebuie să o şi ţin pe-undeva. Pe casa scării, în uscător sau în alte locuri dubioase nu o las nici bătut, aşa că locul ei e în apartament. Având în vedere că nu numai eu voi avea bicicletă şi că nu dispun de foarte mult spaţiu, trebuie să găsesc o soluţie pentru stocarea agregatului.

M-am documentat puţin şi, până acum, cea mai ok soluţie mi se pare asta. Dacă ştie cineva ceva mai bun (eventual care să fie compatibil şi cu bicicletele de damă), aruncaţi un comentariu pe-aici.

P.S. Foarte descriptiv titlul, eh?