Da, este vorba și despre vechiul motiv de ceartă dintre bătrâni și tineri, în mijloacele de transport în comun. Locurile pe scaune. Și da, în articolul ăsta iar voi înjura ca la ușa cortului.
Sec pe doi, nu sunt de acord ca bătrânii să aibă parte de mai multe drepturi față de restul oamenilor în mijloacele de transport în comun. Nu cât timp eu vin acasă rupt în gură de la servici, cu ochii roșii, băgați adânc în orbite și făcând eforturi imense pentru a nu mă apuca de sforăit prin autobuz. Nu cât timp ei vin fericiți de la plimbărica de seară, de la o vizită de curtoazie la o altă hoașcă din specia lor, sau de la piață, cu un castravete în sacoșă. Nu cât timp eu plătesc 50 de lei pentru abonamentul la RATB și 25 pentru metrou, cât timp ei se plimbă cu autobuzul de-a moaka. Nu cât timp eu dau o parte bunicică din salariu la Stat, tocmai pentru a le băga bani în buzunar.
Nu am tendința de a fi nesimțit în mod gratuit, dar reacționez incredibil de urât atunci când sunt bombardat de valurile de nesimțire a dobitocilor din…mediul înconjurător. Poate greșesc, dar nu sunt genul de om care să întoarcă și celălalt obraz. Obișnuiesc să răspund cu aceași monedă, sau cu un echivalent în altă “valută”.
De regulă, dacă sunt în stare să stau în picioare și observ (sau mi se atrage atenția în mod civilizat) o persoană în vârstă care abia-abia se ține pe picioare, cedez locul fără niciun resentiment, fără nicio discuție. Dar nu când acel loc îmi este cerut cu nesimțire.
Astăzi în autobuz, după ce m-am așezat pe un scaun, apare lângă mine, ca din senin, o băbăciune umflată până la refuz, cu pielea roz, sănătoasă tun și probabil tocmai trezita din somnul ei de frumusețe. Și pentru că era atât de “plin” autobuzul (erau doar vreo 2-3 oameni ce stăteau în picioare), se apucă să-și împingă în mod repetat și intenționat burdihanul respingător în umărul meu, în timp ce-mi arunca priviri pline de greață. Da, m-am prins ce voia, dar nu mă voi “simti” în vecii vecilor să mă ridic pentru a-i oferi ei locul. Are gură și poate să o folosească dacă are nevoie de ceva.
După vreo 3-4 stații în care și-a bălăngănit burta pe umărul meu, am rugat-o frumos pe muierea naibii să se dea puțin mai în spate, că doar avea loc căcălău. Știți ce mi-a răspuns baba aia slinoasă? “Păi mai bine te ridici tu, să mă lasi pe mine să stau jos, că și-așa ești tânăr și odihnit.” Apăi cum pula mea sunt eu odihnit când abia reușesc să nu mă preling de pe scaun ca un muc lubrifiat? Cum dracu să reacționez la asta? Să îi scuip o înjurătură între ochi nu puteam, că mă dădea drept exemplu negativ al “tineretului din ziua de astăzi”, în fața tuturor călătorilor din autobuz. Să-i împing un șut în sacul ăla de mațe slinos și plin de grăsime, numit de unii “burtă”, pentru a o ajuta să-și miște curul puturos în cealaltă parte a autobuzului, nici atât… Am ales să o ignor și să îndur în continuare împunsăturile burdihanului ei. Când a venit timpul să mă ridic și să mă îndrept spre ușă, în timp ce treceam pe lângă dânsa, i-am suspinat un “babă proastă” pe la urechea ei plină de jeg gălbui.
Asta ca să mă poată da drept exemplu negativ tuturor cunoștiințelor ei.
P.S. În caz că nu vă convine limbajul meu… Da, sunt un țăran necioplit.
Articol inscris la concursul lui VisUrat si Arhi.
). 
