În general, sunt o persoană calculată, destul de greu de surprins. Îmi place să cred că jeleul din craniul meu lucrează întotdeauna, tot timpul în căutare de scenarii posibile, tot timpul încercând să ghicească următorul pas pe care-l va face subiectul studiat. De multe ori îmi iese, sau cel puțin așa zisa analiză este foarte, foarte aproape de realitate. De asta sunt poate și puțin cam paranoic. [Citește mai departe...]

În sfârşit, mi-am mutat şi eu catrafusele de pe hosturi free pe host-ul meu propriu şi personal. Din cauza asta nici nu am prea mai scris nimic în ultimele două zile – m-am jucat cu wp-ul şi diferite plugin-uri.

Din păcate, nu am avut chef să bag 10 dolari în cei de la wordpress.com pentru a face tranziţia mai frumoasă (redirect and stuff), aşa că am să vă rog să vă actualizaţi bookmark-urile şi link-urile din blogroll. Feed-urile RSS vor fi ok, voi modifica eu în seara asta setările din Feedburner.

În următoarele câteva zile este foarte posibil ca blogul să mai pice, să arate aiurea, să verse erori, să… Aveţi răbdare până mă liniştesc din butonat prin maţele wp-ului. Şi da, am să schimb tema mai am de modificat tema puţin.

Sunt curios si de viteza host-ului – mie mi se pare că mi se mişcă cam greu. La voi cum e?

Edit: Dacă ați ajuns aici de pe blogul vechi, click pe “home” pentru ultimele articole.

Mi-am dat seama că sunt paranoic. Îmi vin cap tot soiul de scenarii, ipoteze, mutări. Or fi reale sau nu, nu știu.

Așa că am o întrebare scurtă (2 de fapt), la care sper să primesc răspuns. Cum pot să am din nou încredere deplină în ea? Există vreun leac (la care psiholog/psihiatru – recunosc, nu prea știu care e diferența)?

Sunt obosit. O umbră.

Scriu pe așa zise platforme de blogging de vreo 3-4 ani. La inceput a fost Yahoo 360, blog pe care l-am ținut in mare parte privat. Eram doar eu cu mine, era jurnalul ascuns sub saltea, niște foi virtuale în spatele unei parole. După ceva timp, l-am făcut public, moment în care o groază dintre cei din lista mea de messenger s-au apucat să comenteze. Nu mă priveau ca pe un x virtual, mă priveau ca pe “fluff” (da, asta e porecla mea tâmpită), cel pe care-l cunoșteau, cel pe care-l vedeau în viața reală ca fiind un alt fel de om. Îmi reproșau, mă judecau, erau cei ce trăgeau in mod repetat maneta scaunului electric, fără urmă de simpatie, fără să ințeleagă că niciun om nu este cu adevărat imaginea pe care o proiectează el in public. [Citește mai departe...]

Tresar. Mi-e rece, sunt speriat, mă întorc, nu ești. Un gol in dreapta mea. Salteaua, pernele, bucata ta de pătură – încă sunt calde. Mă ridic din pat, plec să te caut. În cealaltă cameră, colegul de apartament e treaz la ora asta… ciudat. Mă împiedic de niște papuci pe hol. E prea întuneric aici. Bucătăria e lipsită de căldură, frigiderul zumzăie singuratic într-un colț, pachetele de țigări sunt aruncate haotic pe masă. Unde ești? Aud ușa de la baie și fug încolo. Tu. Te sărut – bună dimineața. A fost doar un coșmar, încă ești aici. Trebuie să pleci. Căcat de serviciu-n weekend. Te sărut – ieși pe ușă.

E gol, mi-e rece, tresar… nu, nu ești tu. E doar o umbră…

Edit: Melodia am gasit-o prima oară aici.

Atunci… Eram un tip liniștit, calm, izolat. Îmi plăcea să interacționez cu alții, dar nu-mi plăcea să stau prea mult în preajma lor. Îmi plăcea să merg la petreceri, dar de multe ori nu aveam absolut niciun chef să fac altceva in afară să stau și să beau. O tipă nouă, drăguță, în colț, care parcă mi-ar fi aruncat o privire-ntr-o sprânceană ridicată provocator? Dă-o-n mă-sa, pot să-mi mângâi centrii nervoși ai plăcerii și cu sticla asta de vin roșu. Sticla mea de vin roșu. [Citește mai departe...]

Acum ceva timp, eu şi câţiva amici plănuisem să punem pe roţi un blog comun, în care să încercăm să scriem articole puţintel mai serioase. Din cauză că suntem rromâni şi nu putem face totul odată, organizat, s-a decis ca, pentru început, să luăm doar domeniul iar host-ul, tema, plugin-urile şi un aşa zis plan de promovare rămânând pe mai târziu. [Citește mai departe...]