Mă voi limita în a discuta doar despre Bucureşti, nu din ignoranţă sau nepăsare, ci pentru că nu ştiu care-i situaţia în celelalte oraşe ale ţării şi nu prea există informaţii pe net despre infrastructura altor oraşe. Cine are informaţii în plus şi vrea să contribuie, e liber s-o facă în secţiunea de comentarii.
PĂRŢILE RELE
Pistele de biciclete sunt nişte glume proaste. Rampele de la trecerile de pietoni sunt ori inexistente, ori făcute rromâneşte, de dragul de a fi făcute. Pistele nu au ce căuta pe trotuar, nu în situaţia în care avem bulevarde largi, bulevarde care nu ar simţi lipsa a un metru şi jumătate de asfalt pe fiecare sens de mers. Mai că nu i-aş învinovăţi pe pietonii care, parcă de-a dracului, merg fix printre cele două dungi galbene pictate pe trotuare. Nu mai zic de nesimţiţii care-şi parchează maşinile de-a lungul sau de-al latul pistelor, deşi ar avea cum să-şi lase conservele şi-n altă parte – dar asta se rezolvă cu un telefon la 021 9544.
Din păcate, Primăria Municipiului Bucureşti nu înţelege că oamenii nu ies cu bicicleta doar pentru a se plimba, ci că o folosesc şi pentru a ajunge rapid din punctul A în punctul B. Mai rapid decât cu maşina personală sau cu autobuzul. De exemplu, viteza medie cu care merg spre serviciu este de 15-16 km/h (acum, când abia mă dezmorţesc după sezonul rece, în mod normal este de peste 20km/h), iar cea maximă de 40-45 (prind valea de la Academie 
). Nu am timp să feresc pietonii care vor să-şi folosească trotuarul, nu am timp să fiu atent la copii care nu ştiu ce e aia pistă şi care aleargă-n faţa roţii mele, nu am timp şi nici chef să încetinesc pentru că trebuie să sar bordura acolo unde ar trebui să fie rampă. Aşa că merg pe stradă, deşi prin zonele respective sunt tentative de piste desenate pe trotuar.
Riscul este al meu, ştiu, pentru că, după legislaţia în vigoare, autorităţile municipiului îşi vor scoate pârleala cu articolul 160, alin. (3): “daca pe directia de deplasare exista o pista pentru biciclete, semnalizata ca atare, conducatorii vehiculelor prevazute la alin. (1) sunt obligati sa circule numai pe aceasta pista”. Numai că alea sunt cel mult piste pentru părinţii care împing la cărucioarele pentru copii, sau pentru bătrânii care trag trollerul cu cumpărături după ei, în niciun caz nu-s piste pentru biciclete.
Pe stradă, sunt idioţi cu maşini care te înghesuie în bordură numai aşa, de-a dracului, sunt dobitoci care ies cu toată maşina pe prima bandă pentru a se “asigura”, tâmpiţi care trag de volan spre tine, sunt retarzi care nu-ţi acordă prioritate doar pentru că ei sunt într-o conservă de metal în timp ce tu stai agăţat de o ţeavă de aluminiu. Cei mai periculoşi sunt taximetriştii şi puţoii de bani gata care-şi plimbă fundul în BMW-ul lu’ tăticu’ şi care nu au altă grijă în afară de a face naveta între banbu şi bellagio.
Dar, la o adică, toate astea fac parte din viaţa oricărui biciclist, oricunde s-ar afla în lume. Olanda este un soi de rai din punctul ăsta de vedere, deşi şi acolo sunt dobitoci – nu prea dai de ei pentru că mai peste tot există infrastructură specială pentru biciclişti, necomună cu şoseaua pe care circulă automobilele. Restul Europei stă mai prost decât Olanda, dar mai bine decât România. America are 2-3 comunităţi prietenoase cu bicicliştii, restul oraşelor fiind de-a dreptul ignorante din punctul ăsta de vedere. Nicăieri nu este perfect.
PĂRŢILE BUNE
Dar sunt şi şoferi care m-au lăsat să trec în faţă, sunt şoferi care au tras uşor de volan în timp ce erau opriţi în coada de maşini numai pentru a-mi face mie loc să trec pe lângă ei, şoferi care mi-au acordat prioritate, şoferi care nu m-au înghesuit în bordură şi care au aşteptat până când au putut să mă depăşească în siguranţă, au fost şi şoferi care şi-au cerut scuze când au greşit. Pentru că a greşi este uman.
Şi sunt din ce în ce mai mulţi şoferi care fac parte din categoria asta. Acum un an nu erau atât de mulţi cei care acceptau bicicleta ca parte a traficului, ca având dreptul de a se afla pe asfalt alături de scutere, motociclete, maşini şi camioane.
Cred că toate evenimentele organizate pentru şi cu biciclişti au început să dea roade. Deşi iniţial am spus că nu sunt decât nişte rahaturi pentru mase şi deşi nu am participat la nici unul, Bikewalk, Bicicleta Roşie a celor de la Coca-Cola, tura la mare de 1 mai pe biciclete, Prima Evadare, pedala de noapte, plimbările din Dr. Taberei, Street Delivery şi toate celelalte evenimente/ieşiri care acum îmi scapă, ne-au ajutat să fim mai bine văzuţi.
EDUCAŢIE, EDUCAŢIE, EDUCAŢIE
Bine, Lenin spunea “învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi”. Nu c-aş fi un sustinător al marxismului, sunt de părere că eliminarea diferenţelor dintre păturile sociale este ceva împotriva firii, dar aici avea dreptate: omul trebuie educat, indiferent din ce “clasă” face parte. Un “burghez” needucat este, în esenţă, la fel de prost ca un muncitor de şantier care nu a pus niciodată mâna pe carte. Ba e chiar mai prost, pentru că muncitorul ştie unde este locul său, în timp ce burghezul nostru are impresia că e buricul lumii.
Bicicliştii au ajuns fix în aceeaşi situaţie în care sunt motocicliştii. Media este plină de “buzz-ul ciclistic“: există campanii de informare a şoferilor apropo de prezenţa şi drepturile bicicliştilor, evenimente care să stimuleze (şi, aş zice eu, să simuleze ) “awarness”-ul sunt din plin, dar (aproape) nimeni nu a încercat să educe bicicliştii. Singurii de care ştiu să facă ceva în direcţia asta sunt cei de la Asociaţia Bate Şaua să Priceapă Iapa, care împărţeau pliante la Street Delivery cu regulile de circulaţie. Or mai fi şi alţii, dar nu s-au promovat îndeajuns de bine încât să conteze.
M-am săturat de câţi idioţi am văzut mergând pe contrasens, trecând pe roşu, câţi biciclişti nu ştiu nici măcar cele mai de bază reguli de circulaţie. Şi toţi fac aşa, nu ai cum să arunci vina către o singură categorie de biciclişti: moşnegi cu semicursiere vechi, hipsteri cu fixe, mountainbikeri pe “cai” de mii de euro, sportivi pe cursiere, corporatişti pe brompton-uri, toţi, toţi merg pe stradă ca pe tarlaua din spatele blocului. Ba te şi înjură pentru că îi încurci când stai liniştit la semafor şi aştepţi să se facă verde.
Nu-s nici eu perfect deşi, pe post de deţinător de permis de conducere, am pretenţia de a cunoaşte cât-de-cât legislaţia şi ştiu când e cazul să protestez şi când trebuie să pun bărbia-n piept. Am greşit şi eu, am învăţat, mi-am cerut scuze, mi-am primit muile unde şi când a fost cazul. Cea mai “de actualitate” greşeală a mea este că nu port cască de protecţie, deşi asta se va rezolva în curând.
FIN
Am scris toate astea pentru că a început sezonul cald şi deja am început să aud ipocriţi care se plâng că nu-s respectaţi, că-s claxonaţi, că totul e de căcat în ţara asta. Nu zic că nu există probleme, ba chiar sunt mai multe decât ar trebui, dar e o idioţenie crasă să susţii că lucrurile nu se schimbă, constant, spre mai bine.
Schimbarea este în fiecare dintre noi, schimbarea nu trebuie să vină doar din partea autorităţilor locale sau a şoferilor. Dacă tu, ca biciclist (scuterist, motociclist, whatever), nu eşti în stare să oferi corectitudine, atunci nu ai absolut niciun drept să ceri aşa ceva din partea celorlalţi.
