Textul de mai jos este scris de Mircea Eliade, poartă titlul de “Pilotii orbi” şi a apărut în anul 1937, sub forma unui articol din ziarul Vremea. Deşi e mai lunguţ, merită fiecare moment petrecut citindu-l. [Citește mai departe...]

Nu promit că va mai veni şi un #2, da’ încercăm.

Mai exact pe la Oktoberfest Hermanstadt (da, îs bolovan) Kronstadt.

Din seria “… all I’ve got was this lousy picture” (da’ am scuză, n-am mai pus mâna pe aparat de vreo lună şi ceva).

EDIT: O pus şi pe asta, că nu mă pot decide care-mi place mai tare:

EDIT2: Le-am şters pe amândouă, am păstrat-o pe cea de aici.

E timpul să pun bicicleta-n cui, să-ncarc acumulatorii mp3-player-ului, să mai pun mâna pe o carte şi să mă înghesui din nou în cutiile RATB conduse de şoferi care încă trăiesc cu impresia că-s la fostul loc de muncă, unde în spate aveau cartofi, nu oameni.

Sau poate-mi mişc fundul şi-mi cumpăr naibii apărători de noroi.

În timp ce pedalam pe stradă (proaspăt plecat de la un semafor, imediat după o intersecţie), am reuşit să lovesc un pieton care stătea pe trotuar. Bine, “stătea pe trotuar” e cam relativ, având în vedere că muchia bordurii era pe undeva pe la mijlocul tălpii sale, şi că sub subţioară ţinea un sul de saci de plastic care ieşea cam la un braţ în faţa burţii sale, sul de care m-am şi lovit.

Mi-am pierdut echilibrul, am ajuns pe mijlocul benzii, am auzit un claxon de undeva din spatele meu, am reuşit să mă redresez şi am oprit. Nu ştiu de ce, dar cred că am avut mare noroc de reflexele celui cu claxonul. M-am întors un picuţ înapoi să văd dacă moşul pietonul era în ordine, am văzut că e ok şi, folosindu-mă de câteva puli, i-am explicat că nu e ok să stea agăţat de marginea trotuarului. M-a invitat să las bicicleta şi să-mi dau jos ochelarii ca să mă înveţe el minte, dar am preferat să plec.

Asta este, data viitoare am să ţin minte că legislaţia rutieră e un căcat. Nu are rost să mergi cât mai aproape de bordură (de data asta eram cam la 30-40 cm) atunci când ai canale descoperite sau care nu-s la nivel, pietoni grăbiţi şi maşini care încearcă să te depăşească fără să schimbe banda.

Sunt curios – dacă aş fi sunat la poliţie oare cine ar fi avut câştig de cauză?

Io nu pricep o chestie; oamenii ăştia nu înţeleg că nu au fost “repatriaţi voluntar” din cauză că-s ţigani, ci din cauză că sunt nişte animale mizerabile care nu au fost în stare să-şi găsească un loc de muncă, o locuinţă normală (nu nişte cocioabe făcute din resturi luate de la gunoi) şi să trăiască decent şi corect într-o ţară civilizată?

Francezii nu au greşit cu nimic; sunt siguri că procedau exact la fel şi dacă ăia din taberele improvizate erau asiatici, negri, arabi sau piei roşii.

Se pare că cei de la conducerea Dedeman şi-au scos în sfârşit capul din fund şi şi-au instruit paznicii să nu mai facă exces de zel la intrarea în magazin, de data asta putând să intru cu rucsacul în spate fără ca nimeni să mai urle după mine.

Problema cu lipsa şi indiferenţa consultanţilor de vânzări a rămas. De fiecare dată când dădeam peste unul, ori era din altă parte şi nu mă putea ajuta, ori se grăbea undeva şi nu avea timp de mine.

Da, ştiu că mi-am încălcat promisiunea de aici.