Snapshooting life
Jul.30, 2010 8:30 AM
De când am început să mă joc de-a pozarul, nu am mai putut privi lumea din jur cu la fel de multă indiferenţă ca înainte.
Trăsături, semne, ticuri, umbre, colţuri, culori, trăiri, sentimente, gesturi, reflexii, refracţii, diagonale şi modele repetitive.
Toate, aşa cum spune şi Cabral, în mod normal ignorate. Toate, atât de fascinante odată ce înveţi să le priveşti şi analizezi.
Ca un mic voyeur.
Pai? Poza unde e?
Păi pozele-s aici.
N-am pus nicio poză aici pentru că nu am ce; în ultimul timp am fost cam putoare şi n-am mai ieşit la pozat prin oraş. Da’ vine concediul şi se rezolvă.
Ai dreptate. Io mi-s “pozar” doar de vreo 4 luni, de cand am ce sa pozez, vorba aia. Si trec prin aceleasi locuri de cateva ori deja si mereu vad ceva interesant. E mai frumoasa viata acum
Cel mai frumos e când începi să “vezi” cadrele fără a pune aparatul la ochi. Bine, după aia e nasol când laşi aparatul acasă şi nu ai cum imortaliza cadrele respective (sau când ţi-e prea lene să-l mai scoţi din geantă).
)