Altă poză veche de un an, recuperată din maldărul de vechituri. Pe undeva pe Vasile Milea, în apropierea blocului în care locuiam pe atunci.
…of, ce dor mi-e de D40 şi de focalizarea manuală cu 50-ul 1.8 prin vizorul ăla minuscul…
Făcută în drum spre casă, după explorarea urbană de acum un an.
Sunt curios ce scrie în interiorul verighetei.
… într-un context relativ amuzant. Relativ, am zis! 
…mda.
1. Dobitocii care locuiesc în blocuri cu două lifturi pe scară şi care şi-au făcut un obicei în a le chema pe amândouă la etaj, pentru a-l lua pe cel care ajunge mai repede;
2. Retarzii care, seara, blochează liftul la etajul lor pentru ca în dimineaţa următoare să nu “piardă” timpul cu chematul liftului(*).
3. Vitele încălţate ce cheamă liftul, se întâlnesc cu vecina de pe etaj care a ieşit să ducă gunoiul, şi se-apucă să bârfească, uitând să mai dea drumul uşii;
(*) din seria ‘fight fire with fire’, am aflat de la iLL cum se poate face în aşa fel încât uşa să nu se mai deschidă la etajul lor. Deloc.
Din cauză că m-am săturat de galbenul bolnăvicios de pe pereţi (nu e din cauza jegului sau a vechimii – pur şi simplu aia e culoarea vopselei), mergând pe principiul măsoară de 10 ori şi taie o sigură dată, de vreo două zile arunc în virtual căutări de genul “cum se văruieşte” şi colind tot soiul de forumuri pentru amenajări interioare.
Mi-e şi frică să mă gândesc cât de lungă va fi perioada de documentare pentru ceva mai complicat, cum ar fi pusul parchetului.
Ştiţi voi, The Stig, Top Gear, Discovery…
Culmea, omu’ împărţea fluturaşi cu Discovery pe la un semafor de pe lângă Răzoare. Acu’ mai rămâne să-l văd pe Clarkson şofer de taxi, pe Hammond conducând un autobuz RATB şi pe May vânzător la un chioşc de cartier.
Of, of… ce ţi-e şi cu criza asta… 
Bine, titlul arată ciudat în limba engleză dar, dacă l-aş fi tradus în română, parcă şi-ar fi pierdut farmecul. (Am modificat numele în “Abandonarium”. Sună mai bine aşa.)
În timpul plimbărilor mele de-a lungul şi de-a latul străzilor din Bucureşti, am dat peste o groază de lucruri uitate sau abandonate, lucruri care, de cele mai multe ori, ar fi putut spune o întreagă poveste despre fostul lor proprietar. Pe scurt, mi s-a părut interesantă ideea de a le poza şi de a încerca să… împărtăşesc cu cei care-mi calcă pragul virtual acel fragment de povestire.
Unele mi-au scăpat printre degete (scuză pentru “mi-a fost lene să scot aparatul” sau, mai rău, “nu aveam camera la mine”), pe altele am reuşit să le “prind”. Cele care au fost “prinse” şi recuperate din maldărul de poze de pe hdd vor fi postate pe blog cu titlul şi tagul “Stuff That People Leave Behind” “Abandonarium”. Primele trei sunt mai jos.
Ca o precizare, fiecare obiect a fost pozat exact în locul şi poziţia în care a fost găsit, fără a-l mişca, nici înainte nici după fotografiere. Îmi place să cred că “datoria” mea e de a observa şi a documenta, nu de a interveni. [Citește mai departe...]
