Sau în tunelul omului, că de metrou este vorba aici.

În staţia de metrou Victoriei 1, de-a lungul peronului, este o expoziţie de fotografie având ca subiect – minune mare – metroul şi viaţa subterană. Adică poze cu liniile, staţiile, scările rulante, pereţii, oamenii din metrou.

Asta, în condiţiile în care agenţii de pază din subterană, în momentul în care văd un aparat foto, reacţionează ca americanu’ la vederea unui taliban dotat cu un rucsac voluminos în spate. Adică se năpustesc la tine şi te ameninţă cu refacerea danturii cu ajutorul pumnilor, confiscarea aparatului, a cardului, a curelei de care stă agăţat aparatul, eventual şi cu ruperea degetului care a avut nesimţirea să se odihnească pe declanşator.

Domnilor de la Metrorex, hotărâţi-vă. Avem voie, ‘au ba să facem poze-n metrou?

Prima factură sosită-n cutia poştală cu numele tău pe ea.

1. Nu m-a întrebat nici dracu’ ce caut eu cu rucsacul în spate pe acolo. Nici când am intrat, nici când am ieşit din magazin.

2. Am găsit angajaţi pe la toate departamentele unde am avut treabă.

3. Mi s-a dat restul până la ultimul bănuţ, iar casiera nu s-a uitat urât la mine când am luat cei 83 de bani şi i-am băgat în buzunar.

Spre deosebire de Dedeman, unde nu voi mai călca niciodată.

BULZ, bulzi, s.m. 1. (Pop.) Cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă.

Se adăugă în portofoliul Google şi Buzz, un serviciu de social media bulzcrap, care seamănă cu ceea ce ar fi ieşit dacă, acum 9 luni, Twitter şi Facebook şi-ar fi tras-o fără prezervativ.

S-a terminat găleata cu inspiraţie sau sunt eu prea bătut în cap şi nu pricep unde-i “noul”?

Pe stradă, un omuleţ către un altul care căra o cutie mare din plastic:

Hai mă, tu la 18 ani ai hamsteri?! În loc să te întâlneşti şi tu cu o fată… hamsteri ţi-au trebuit ţie.

Situaţia e în felul următor: drumurile-s blocate din cauza zăpezii, autocarul în care călătoreşti a alunecat în şanţ de aseară, de la ora 22, iar de tractat nu a putut nimeni să-l tracteze. Colac peste pupăză, primarul celui mai apropiat oraş ţi-a recomandat să nu stai ca prostu-n maşină, ci să te cazezi la el în urbe (cu alte cuvinte, “scuze băi băieţi, da’ prea repede nu ieşiţi de-aici”).

Văzându-te situaţia de mai sus, logic ar fi fost să spui “ok, asta este, dau 20-30-40 €, sau cât naiba o fi cazarea până când autocarul este pus înapoi pe roţi (presupunând că acea cazare n-ar fi fost gratuită), da’ măcar am un pat în care să dorm, o masă pe care să mănânc, un duş în care să mă spăl şi o budă curată-n care să mă cac”.

Problema este că ai noştri românaşi au refuzat de 3 ori oferta bulgarilor şi au ales să stea toată noaptea înghesuiţi în maşină, mai mult ca sigur fără încălzire, înfofoliţi în ultimul hal. Sau poate au avut încălzire, da’ au futut motorina din rezervor. Dar nah, îmi dau cu presupusul; habar n-am cât de confortabil e să stai îngrămădit o noapte întreagă printre scaunele autocarului, fie că e cald sau rece. Nu, nu am mers niciodată cu autocarul noaptea.

În fine, lăsând ironia la o parte, parcă mi-i şi imaginez pe unii: “Io cu otocaru’ am venit, cu otocaru’ plec! Să vină macaraua să mă scoată!” (pentru a completa imaginea, omul care spune asta trebuie neapărat să fie în mijlocul troienelor, îmbrăcat în adidaşi şi trening)

Serios acum, sunt curios care-s motivele lor; dacă este vorba doar de prostie/inconştienţă, sau dacă mirifica noastă presă a uitat iarăşi să menţioneze un mic detaliu ce-ar fi putut să schimbe total înţelesul articolului.

Chiar îmi era dor de încă o ninsoare. Nu de alta, da’ iarna parcă nu e frumoasă fără zăpadă pe jos.

Am scos poza. Nu-mi mai place.

Nu este de ajuns că nu mai developaţi filme în proces manual, că nu se mai prea găsesc oameni care să tragă pe film (faţă de anii 90, de exemplu) şi că se închid laboratoare foto pe capete, trebuie să aplicăm şi metoda rromânească de a face afaceri, nu?

Să începem cu matematica. Eu vreau să developez acasă nişte filme. În ritmul în care trag, voi developa cam 10 filme într-un an. Hai 12, maxim. Pe un film trag 37-38 de cadre, iar dacă-s scârţar şi încarc filmul în camera obscură am şanse să scot 39-40.

Într-o folie pentru stocarea filmului încap 5 cadre * 7 rânduri = 35 de cadre, ceea ce înseamnă că am nevoie de o folie + un rând pentru un film.

Aşadar, pentru 12 filme am nevoie de 14 folii. Într-un an. Este clar de ce nu are absolut niciun sens să dau 52 de lei pe 100 de folii la F64? De dragul calculelor inutile, 52 împărţit la 100 iegal 0.52 => o folie costă 52 de bani.

Ei, cât de greu ţi-o fi ţie, vânzător la laborator foto, să-mi vinzi 2 folii la 2 lei, cu profit ~ 150% (că deh, sunt convins că distribuitorul are preţuri mai mici decât F64)? Nu e ca şi cum, la toate cele 3 lab-uri din zona Romană (cei de la coloane, Miva de lângă nenea care repară aparate foto şi ceva Kodak de pe lângă London, cârciuma aia cu mese de biliard), aş fi cerut foliile lui peşte pe moka. Nu, m-am oferit să plătesc.

Dar nu, dom’le, “foliile se dau doar celor care developează la noi”. Nu se poate să-mi daţi câteva, chiar dacă nu am developat la dvs? Plătesc. “Nu, nu avem cum să facem aşa ceva”.

Un grecoi, un turcalete, un evreu sau orice altă naţie de om care ştie cât-de-cât ce e ăla comerţul, la auzul cuvântului “plătesc”, ar fi sărit ca ars şi m-ar fi fript cu un preţ, chiar dacă marfa respectivă nu e în mod normal de vânzare separat. Apoi, ar fi negociat. Da, ar fi negociat o nenorocită de folie pentru filme.

Refuzând să-mi vindeţi alea două folii, aţi întors spatele profitului care, dacă în bani ar fi fost micuţ, de un Leu şi ceva, procentual ar fi fost imens.

Nu, suma nu contează, ci atitudinea păguboasă.