În loc să dea 2 minute nişte explicaţii, m-au evitat vreo săptămână până un angajat de-al lor, căruia i-am spus “agentul Radu” , a aterizat la mine pe blog. A tras un comentariu ca şi cum ar fi fost un client mulţumit de-al lor, nu un angajat, şi apoi a revenit să vadă rezultatele. Şi când a văzut asta, asta şi apoi asta, au luat viteză.

La Real-ul din AFI am tras o ţigăneală cu paznicul pe principiul ăsta. Că să-mi sigilez rucsacul:
- Păi, de exemplu, pe tanti de ce o laşi să intre cu geanta?
- Păi să vezi că e geanta dumneaei (păi şi rucsacul meu al cui e, nu al meu?) şi are lucruri personale.
- Şi ce, crezi că nu poate fura rujuri sau alte cosmetice şi să zică pe urmă că le avea deja în geantă? Cum dovedeşti că le-a furat sau nu?

La Auchan Militari zilele trecute i-am zis direct la o tanti care mi-a cerut să sigilez rucsacul motivând că astea sunt regulile: “Ştiţi foarte bine că nu e aşa”. A bombănit ceva, doar de ea înţeles.

Electrician îţi recomand eu. Pe mine. :p Nu trebuie să umbli, doar să ştii că dacă bagi ceva metalic sau ud în gaura aia va face din nou bum. :p

Habar n-am în ce am dat. Merg pe principiul că, dacă încă funcţionează toate becurile/prizele, nu era ceva important. Sper. N-am apucat încă să dau de un electrician, iar eu nu mă bag acolo nici dacă mă baţi.

Cu Dedeman… zilele trecute le-am făcut scandal monstru pentru că nu mă lăsau să intru cu rucsacul în magazin. Nu mi-era greu să îl las într-una dintre cutii – până la urmă în momentul respectiv nu aveam nimic de valoare în el – şi nici să le arăt conţinutul după ce ieşeam din magazin.

Problema e că am alergie la moda asta rromânească de a nu lăsa clientul în magazin cu geanta-n spate sau de a te controla la ieşirea din magazin. Oricum, dacă e s-o luăm dpdv legal, nici poliţia nu prea are voie să de controleze fără mandat. Mi se pare de prost gust şi denotă, până la urma urmei, o lipsă acută de respect faţă de client. Iar, dacă ei nu mă respectă, eu de ce s-o fac?

După ce n-am rezolvat nimic cu ameţitele de la ghişeul de informaţii, mi-am băgat picioarele, am plecat, am ajuns acasă, le-am găsit numărul de telefon, am cerut să vorbesc cu un superior, nu s-a putut, le-am lăsat numărul meu de telefon şi, după nişte minute, am fost sunat de un omuleţ. Chiar îmi pare rău că nu mai ţin minte cum îl chema pe cel cu care am vorbit, dar ştiu că era responsabil cu securitatea sau ceva similar.

În fine, să zicem că am “rezolvat” – şi-a cerut scuze şi mi-a spus că în viitor vor fi mai relaxaţi din punctul ăsta de vedere (chestie de care, sincer, mă îndoiesc). Ghinion, că nu cred că am să mai calc vreodată pe acolo – răul fusese deja făcut, iar încercarea lor de amortizare, deşi ok, a venit cam târziu şi doar la insistenţele mele.

Heh, şi mă gândeam să nu spun nimic de asta… Acu’ dacă tot am scris atâta…

Tot legat de asta, citeşte aici pentru experienţe similare cu cei de la Mega Image (din bun simţ, nu am publicat discuţia avută pe e-mail cu Raluca Pavel, Marketing Manager).

Nu ştiam că ai putea să mă ajuţi cu bormaşină şi sincer nici nu m-am gândit să pun anunţ pe blog că am nevoie de aşa ceva. Oricum, am notat pentru viitor. Cine ştie, poate mai am nevoie să împuşc vreo 2-3 cabluri. )

Bormaşină SDS îţi dădeam eu dacă cereai. Firele împuşcate în perete scăpau mai ieftin dacă aveai siguranţe automate sau diferenţial (bănuiesc că ai dat în firul de la bec, sau în cablul pentru priza de pe peretele celălalt, cum mai e la unii).

Înţeleg că-s munciţi şi obosiţi, dar atitudinea de “ce dracu’ mă deranjezi” am întâlnit-o incredibil de des înaintea “crizei”. Acum, culmea, parcă au început toţi să fie mai binevoitori.

Oameni care sa creada in puterea de a ajuta inca exista. NU sunt multi. Dar exista. Am mai vazut si eu unu pe ici pe colo, si am ramas la fel de placut surprins. Nu am mers atat de departe ca tine, incat sa afirm ca “România mai are o şansă!”. Gandeste-te la cati de multi baștani si pisi sunt pe trotuare (si moluri), la cat de multi “șoferi” exista pe strazi, la cati retarzi gasesti la locul de munca… in aceste sute de mii de creaturi bipede (ca sa nu zic zeci, zic) o suta de oameni sunt cu capul pe umeri si picioarele pe pamant.