Post-ul ăsta nu are legătură cu întâmplările de ieri (întârzierile enorme din cursul dimineţii). Până la urmă, este normal ca unele lucruri să se strice din când în când. Nu e normal ca aceste defecţiuni să încurce atât de tare circulaţia metrourilor, mai ales în timpul orelor de vârf, dar asta deja e o altă discuţie.
***
1. Acum ceva timp, cei de la Metrorex au luat decizia de a “lipi”, cu ajutorul tronsonului Eroilor-Grigorescu, cele două capete ale liniei M3 (Preciziei-Eroilor şi Grigorescu-Saligny). Având în vedere cât de mulţi oameni schimbau trenul la Eroilor, unirea acestor două capete, cel puţin în teorie, este o soluţie foarte bună; trenul nu mai este atât de aglomerat şi, pe porţiunea Eroilor – Grigorescu intervalul de succedare ar trebui să fie mult mai mic (practic, redus la jumătate).
Dar, din păcate, rămânem cu teoria-n braţe. Aproape în fiecare dimineaţă, trenul dinspre Preciziei trebuie să întârzie câteva minute la Politehnică, alte câteva minute în staţia de la Eroilor şi, uneori, să se mai oprească puţin în mijlocul tunelului, între Izvor şi Unirii. În total, cred că se adună chiar şi 15-20 de minute pierdute aiurea pe drum.
Nu pot decât presupune că trenurile ajung cum apucă, adică buluc, la Eroilor şi că aşteaptă să prindă loc pentru a intra pe tronsonul comun cu M1. Dar oare cât de greu o fi să se calculeze… mersul trenurilor în aşa fel încât să nu existe întârzieri de genul ăsta? Nu de alta, dar reţeaua de metrou a Bucureştiului este incredibil de mică în comparaţie cu ce se află sub New York, Londra, Paris, Moscova şi Tokio, ceea ce ar trebui să însemne şi că e mult mai uşor de administrat.
***
2. Acum câteva luni, cei de la Metrorex au scos majoritatea scărilor rulante din staţiile de metrou, în locul lor punând nişte pancarde mari, prin care îşi cereau scuze pentru deranj şi ne informau cum că în locul scărilor vechi vor veni altele noi.
Frumos din partea lor – mi-am spus eu – era şi cazul să le schimbe. În fond, se stricau cam tot timpul şi unele dintre ele mai mult stăteau oprite decât în funcţiune. Desigur că, fiind învăţat prost de la toate emisiunile alea cu constructorii de pe şantierele străine, am considerat că, dacă tot au scos hardughiile alea, în aprox 2 săptămâni vor fi montate şi cele noi.
Să mă explic. Vedeţi voi, constructorii ăia de apar la televizor au prostul obicei de a fi organizaţi şi de a avea cam toată logistica pusă la punct. Scările rulante ajung pe şantier exact când e nevoie de ele – mai precis, exact când s-a terminat turnarea stâlpilor de beton care să le susţină. Nu înainte, pentru că ar ocupa spaţiu aiurea – spaţiu care ar putea fi ocupat de… sacii de beton necesari stâlpilor, de exemplu. Nici după, pentru că nu ai cum să montezi pardoseala şi balustradele înaintea scărilor rulante. (Exemplul de mai sus este pur teoretic – habar n-am dacă e nevoie de stâlpi care să susţină scările rulante, sau când poate fi montată pardoseala.)
Ei bine, la noi se lucrează după un alt sistem: rromânescul “de-a valma” (cu ramificaţiile “mi se fâlfâie”, “nu e grabă”, “cum o fi”, “las’ să fie” sau “merge ş-aşa”). Adică dacă putem scoate scările azi, le-om scoate. Dacă nu, asta este, oricum nu se ştie când ajung alea noi. Dacă avem cum curăţa după scările vechi, bine. Dacă nu, asta este, las’ că alea noi pot sta şi-n mizerie. Dacă or ajunge scările noi când trebuie, e bine. Dacă nu, las’ că pot călătorii să facă mişcare 2 luni până când ne trezim noi să le comandăm.
În urmă cu 2 săptămâni jumătate, au adus, în sfârşit, noua scară rulantă de la Politehnică. Au venit pe-nserat cu o macara dotată cu girofaruri galbene, au descărcat scara şi-au început să meşterească pe acolo… Pe bune, chiar mi-au lăsat impresia că vor termina în maxim 2-3 zile. După două zile, nu mai era niciun muncitor pe acolo, iar noua scară rulantă era montată doar parţial, de formă. Las’ să fie cum o fi, că merge ş-aşa. Oricum nu e grabă, nu?
***
La final, pentru a nu urla lumea că nu văd şi lucrurile bune făcute de către cei de la Metrorex, voi menţiona pasajul Între Unirii 1 şi 2, deschis cu 2 zile înainte expirării termenului. Că a fost finalizat abia 2 săptămâni mai târziu, e altă treabă. Dar măcar şi-au dat interesul şi l-au deschis circulaţiei când au promis. La fel, soluţia de transfer la suprafaţă între cele două linii de metrou a fost făcută cum trebuie şi nu cred că a întâmpinat cineva probleme majore.
Ah, apropo, că tot am vorbit mai devreme de scări rulante – cum naiba au putut monta 3 (!!!) scări rulante în cele 3 săptămâni de lucrări la pasaj? Adică una pe saptămână – cu tot cu demontat/curăţat.
