Urări şi cadouri
Nu le suport pe niciunele. Nu că nu mi-ar face plăcere să le primesc. Nu, sunt ok. Chiar foarte ok. Numa’ că puţine sunt oferite din plăcere.
De exemplu, vii la muncă cu bere (fără alcool!!!) şi spui că e ziua ta*. E un fel de mită. Îţi dau bere (fără alcool!!!), îmi spui “la mulţi ani”. Anunţi din timp, din greşeală, că peste o săptămână este ziua ta, se subînţelege că vii cu bere (fără alcool!!!), lumea se apucă să facă chetă pentru cadouri. Dacă apari cu mâna goală, toţi vor fi dezamăgiţi. “Uite, ţăranul, noi i-am luat cadou, da’ el nu ne-a făcut cinste.” Şi eşti şi tu, la o adică, obligat: “pula mea, mi-au luat cadou, nu pot fi ţăran să îi las pe uscat”.
Mai simplu când nu anunţ şi nu primesc. Eu nu mă aştept la nimic, ceilalţi, la fel, nu se aşteaptă la nimic. Sau poate mă înşel eu şi chiar se aşteaptă la ceva. Ghinion.
Astăzi, o don’şoară de la muncă a trimis un mail tuturor, invitându-ne pe toţi la o prăjitură, că e ziua ei. Apoi, a trecut prin birou şi ne-a mai anunţat odată. “Da’ veniţi, da?” (aruncându-şi privirea de căprioară şi-n direcţia mea) Asta, în condiţiile în care, acum două săptămâni mă făcea cu ou şi oţet doar din cauză că se trezise cu moaca la pernă. Şi acu’ 3 săptămâni la fel. Ei, să nu mă piş eu pe prăjiturile ei? Căcat corporatist, adică: ne înţelegem numai când avem nevoie de celălalt. În restul timpului, dă-l în pula mea de dobitoc. Acuma avea nevoie de prieteni. Că o fi singurică, drăguţa de ea.
Căcat, n-am nimic cu tanti, numa’ că nu mi se pare ok ceea ce face. Chiar uitasem de dracii pe care mi i-a făcut atunci; n-am timp de duşmănii şi de telenovele la locul de muncă. Acolo sunt pentru a face treabă, nu pentru socializare. În fine, sunt antisocial. Mi se rupe.
De-a lungul zilei de astăzi, le-am spus câtorva omuleţi “la mulţi ani”. Pentru că aşa am simţit. Sec pe doi, fie pe mail, mess, sms. Fără detalii. Fiecăruia în parte. Nu mass-uri. Nu i-am tratat ca pe nişte vite-n depozit. Pentru că nu merită aşa ceva.
Faza de căcat e că sunt sigur că am uitat de unii, care nu au de unde să ştie dacă nu le-am spus nimic din cauză că nu-i suport sau din cauză că am uitat. Toţi o să spună că-s de căcat. Pentru că am scris postarea asta. Altfel nu aveau de unde să ştie. E ca şi cum mi-aş fi dat cu tesla-n oo.
Ei, de asta urările şi cadourile nu-s bune. Nu-i mulţumeşti niciodată pe toţi şi tot timpul uiţi de cineva. Asta este, sunt doar un om. Mai uit. Poate mai bine ar fi fost să le trimit tuturor din agendă. Să fiu sigur că am acoperit toată lumea.
Sadică treabă.
Pai tocmai ca e conventie sociala acceptata. Colega da bere, io o pup, nu ne declaram iubire vesnica ce naiba.
Păi stai aşa că n-ai înţeles. Nu vreau iubire veşnică. Vreau să nu mi se mai ureze nimic doar de dragul de a mi se ura.
E ca şi cum ai face un lucru doar de dragul de a fi făcut. Adică prost – şi asta se simte.
La fel, de Paşte. Toată lumea spune “Hristos a înviat”, deşi puţini chiar cred cu adevărat ce scot pe gură; e o aberaţie, sincer. Nu-mi pot suna rudele că imediat se supără că nu le spun ce vor ele să audă.
La mine la job workerii ăştia au pretenţia ca sărbătoritul să le aducă de mâncat, dar mai ales de băut. Şi nu uită să-i reamintească “victimei” chestia asta cu săptămâni înainte, iar dacă nu se conformează să-l critice: “Al dracu zgârcit, n-a adus şi el o sticlă de vin…” Asta în condiţiile în care ei nu-i aduc nimic sărbătoritului.