Băi, m-am săturat până peste cap de nesimţiţii care, după ce că-ţi rupi din timpul tău (ahem, timpul companiei) şi îi ajuţi să-şi repare calculatorul personal, vin la tine şi se plâng ca durează prea mult. Sau că ei ţi-au spus să faci şi “aia” şi că ai uitat să o faci. Sau că nu sunt mulţumiţi de treaba făcută, că ai uitat să le configurezi nu-ştiu-ce rahat. Şi de fiecare dată o spun pe un ton din care se înţelege CLAR că sunt profund dezamăgiţi de tine. Dezamăgiţi de calitatea smalţului de pe dinţii calului primit în dar.

Asta, având în vedere şi faptul că, atunci când i-am făcut calculatorul, aveam pe birou 4 staţii (printre care şi al lui) la care lucram simultan.