Din păcate, nu am reuşit să ajungem (eu şi ea) în timp util la locul de întalnire, aşa că ne-am plimbat singurei, pe traseul stabilit dinainte (Piata Universităţii – Piaţa Romană – Muzeul Ţăranului Român).
În Universităţii – nimic special, în afară de faptul că ne-am ofticat că am ieşit din pasaj pe partea cu TNB-ul, adicătelea peste stradă de tarabele cu mărţişoare. Lenea totuşi, ne-a împiedicat să ne afundăm din nou în subterană pentru a ajunge pe partea care trebuie, aşa că ne-am continuat drumul spre Romană.
În Romană – înghesuială mare. Am făcut doar câteva poze, în grabă, abia aşteptând să ieşim de la strâmtoare, îngrijoraţi fiind de conţinutul buzunarelor şi a rucsacilor noştri. Pe la coloane, ne-am întâlnit cu un negricios simpatic, care râdea cu gura până la urechi, în timp ce se chinuia să vândă un bucheţel de flori. În faţă la ASE, ne-am întâlnit cu Cabral şi George Vintilă (singurii pe care i-am recunoscut dintre cei câţiva cu bluze ProFM), care împărţeau flori fetelor din zonă.
De la Romană, ne-am continuat drumul pe Bd. Lascăr Catargiu. Totuşi, în loc să ne plimbăm pe bulevard, am preferat străduţele mai mult sau mai puţin paralele cu acesta, străduţe ce erau pline-ochi cu căsuţe vechi, frumoase. Din păcate, talentul meu de fotograf este cam lipsă, fiecare poză pe care am făcut-o acolo “iesind” ca din topor.
După ce am ajuns la Muzeul Ţăranului Român, am văzut că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. În ciuda faptului că, pe pliantul pe care l-am primit cu 20-30 de minute mai devreme, în Piaţa Romană, scria cu litere de-o şchioapă “intrarea liberă”, odată ajunşi în dreptul intrării Târgului Mărţişorului, am aflat că pentru a intra în curte, ar fi trebuit să plătim 4 lei pe căpăţână de vizitator. Aşa că, zgârciţi fiind din fire, am decis ca e mai sănătos pentru buzunar să tragem o talpă pe străduţele din spatele muzeului, ajungând până în Piaţa 1 Mai.
Din Piaţa 1 Mai, după ce ne-am umplut ruccsacii cu zeamă de chimicale şi prostii de ronţăit, am pornit agale printre căsuţele cochete şi stâlpii fără cabluri din zonă, îndreptându-ne spre Kiseleff şi Arcul de Triumf. Tot pe aici, am văzut şi câteva maşini frumuşele, cărora le-am făcut câteva poze.
Desigur, ca orice turist care se respectă, odată ajunsi la Arcul de Triumf, l-am tras de vreo două ori în poză, ocazie cu care am văzut un nene cu un tun japonez pe umărul drept, un monopied la subţioară si-o don’şoară de mâna dreaptă (dotată şi ea c-o gentuţă de DSLR – don’şoara, nu mâna 
).
De la Arc, ne-am înfipt direct în Parcul Herăstrău, unde am stat putin pe jos prin Grădina Japoneză, am făcut poză unui con de brad îngropat în ace, am zâmbit (cel puţin eu) unei tanti care ţintise obiectivul către noi, pentru ca, apoi, să ne îndreptăm în zig-zag spre ieşirea din Piaţa Presei Libere. Pe la “docuri”, am văzut doi fotografi, unul cu un Pentax, celălalt cu un frăţior mai mare de-al D40-ului meu.
Cam tot pe aici, am reuşit să fac, în stilu-mi caracteristic, o mică tâmpenie, lucru care a cam ofticat-o pe don’şoara prietenă.
Din Piaţa Presei, am băgat aparatul în geanta lui, ne-am urcat (încă bosumflaţi) în 105 şi ne-am tirat acasă, unde ne-am băgat la o baie fierbinte, relaxantă şi un somn adânc.
Prima poză dintre cele care au scăpat de triaj este jos (scufiţa roşie 
), restul albumului putând fi găsit aici.
