Zilele astea voi avea mai multă treabă decât sunt obişnuit să am în mod normal, aşa că trebuie să renunţ temporar la unele chestii care momentan sunt mai puţin importante pentru mine şi viitorul meu.

Din păcate, unul dintre ele este şi blogul, pe care este foarte posibil să nu mai scriu în următoarele două săptămâni. La fel, va dispărea TwitterFox-ul din taskbar-ul FireFox-ului şi nu voi mai sta atât de mult pe Yahoo Messenger.

Până una-alta, vedeţi că, imediat sub articol sunt postate metodele de abonare la acest blog. Asta, pentru a nu uita de mine şi pentru a putea fi anunţaţi în momentul în care voi mai posta o aberaţie în virtual.

Ne vedem în viitorul (cât mai) apropiat.

Zâmbetul senil pe care trebuie să îl afişezi de fiecare dată când treci pe lângă cineva, indiferent dacă tu ai cea mai de rahat zi din viaţa ta. Pasarea responsabilităţii; dacă nu ştii ce e aia, probabil tu eşti ăla care face treaba colegilor şi care înghite tot rahatul. Pupatul şefului în cur. Cât mai adânc şi cât mai umed. Pentru o carieră de succes. Lipsă de comunicare. Nu pentru că nu eşti tu capabil să comunici, ci pentru că alţii sunt prea manageri pentru a-ţi răspunde.

Sentimentul că eşti o furnică într-un muşuroi imens. Că eşti aproape inutil, că eşti usor de înlocuit. Satisfacţia lucrului bine făcut egală cu zero. Oboseala aia caldă şi comodă de la sfărşitul unei zile de muncă, înlocuită de o moleşeală extenuantă, jegoasă, greţoasă, slinoasă şi împuţită de gulerele apretate din jurul tău.

Mai vrei să fuţi sistemul, Ionuţe? Prea târziu, eşti deja futut.

Ip-urile de la OpenDNS, de exemplu. Adică 208.67.222.222 şi 208.67.220.220.

Pentru că dacă s-au apucat de măgării de genul, se transformă uşor uşor dintr-un ISP mediocru într-unul de rahat moale şi împuţit.

***

Edit: Mai multe şi mai suculente, aici. Comentariile sunt mai interesante decât articolul.

Nu ştiu la ce s-au gândit cei care au venit cu numele ăsta, dar tre’ să recunoaştem că e original. [Citește mai departe...]

Pe această cale, ţin să-ţi mulţumesc pentru aprecieri, Maria, oricine-ai fi tu.

E de apreciat că a pus link către articolul meu, nu?

[Citește mai departe...]

De când am învăţat pe propria-mi piele ce înseamnă telefonul de servici, am început sa mă hlizesc în faţa oricărui angajator care încearcă să mă momească introducând ţârâitorul în capul listei cu beneficii.

Da, ştiu că nu e vina lor; ei doar îţi dau ceea ce ştiu că are efect în majoritatea cazurilor. De obicei, chiar şi un chibrit trecut în lista cu beneficii face un prosibil angajat să saliveze. Aceştia, în special prospăturile (adicătelea ăia care s-au aruncat de curând pe piaţa muncii), au impresia că, dacă li s-a oferit un telefon de serviciu, au dreptul să înroşească undele radio cu apeluri personale. Nu zic că nu este posibil; depinde de companie şi de câţi bani e dispus şeful să toace pe curul unui angajat. Dar ei văd doar partea care le convine lor.

Ceea ce bobocelul nu realizează este că, odată ce s-a trezit cu celularu-n mână, timpul său liber nu îi mai aparţine; nu mai sunt de ajuns cele 8 ore pe care le petreci zilnic la servici, de acum trebuie să fii disponibil 24/7. La telefon, ce-i drept, dar timpul tau personal, care ar trebui să îţi aparţină, în care nu ar trebui să te gândeşti absolut deloc la servici, eh, timpul tău personal s-a dus dracului.

Hai să dăm şi exemple, că la teorie ne pricepem cu toţii. [Citește mai departe...]