Se ia una bucată nesimţit dă bocoreşti. Se aşează pe un scaun, în metrou, şi i se pune-n mână o cafea, într-un pahar de unică folosinţă. Se aşteaptă până când nesimţitul termină de supt cafeaua din coaja de plastic. Se observă cum nesimţitul pune fără nicio greaţă paharul ăla jos, sub scaun.

Vine Victoriei, nesimţitul se ridică, la care eu îl atenţionez că a uitat ceva sub scaun. Se uită uimit sub scaun şi-mi spune pe cel mai nevinovat ton posibil: “Aaa, păi las-o p’aia acolo, e cafea. Da’ de ce nu-mi spune nimeni că-mi cad bani? Că eu de d’ăia am nevoie.”

Îmi pare rău, după replica aia am amuţit. Ştiu că ar fi trebuit să îi spun că, în staţia de metrou Victoriei 2, are coş de gunoi la maxim 3 metri de la uşa vagonului de tren. Ştiu, îmi pare rău, dar chiar cred că nu mai are rost. Nu când, la toţi cei 30 şi ceva de ani ai lui (presupuşi), sunt sigur că şi el ştie că gunoaiele nu se lasă pe jos. Dar îl doare-n pulă. Pentru noi, nu contează civilizaţia sau bunul simţ. Contează banii. Aşa ne-am trezit cu Becali în cârcă. Un cioban cu bani. Mulţi bani.

Oricum, eu coboram la Romană. Nu m-a durut spatele, mâna şi nici măcar onoarea, când am luat paharul de unde l-a lăsat el şi l-am dus la un coş de gunoi.

Sursa imagine.