Promit că am să scriu ceva-ceva în curând. Până atunci…

Din cele cateva (multe) zeci de poze facute ieri, in Parcul Tineretului, la Try To Fly Tour 2009 Bucuresti, am reusit sa strang 17 cat-de-cat prezentabile. (probabil ar fi fost mai multe daca n-as fi ramas fara acumulator)

Una dintre poze este mai jos, iar albumul poate fi gasit aici.

Ăla de mai sus adicătelea. Unde scrie “regulament”, alb pe-albastru.

L-am modificat, numai că nu vă spun unde. Ocazie cu care îl veţi citi încă o dată (presupunând că l-aţi citit deja de 3 ori), sper eu pe tot.

Edit si hint: daca link-urile din comentarii sunt cu do-follow, asta nu inseamna ca puteti fi magari.

Astazi dimineaţă, după ce am ieşit cu întârziere pe uşa blocului, am fost luat prin surprindere de ninsoarea abundentă ce se desfăşura în toată splendoarea sa, cu fulgii plutind lin printre maşinile blocate în traficul de pe Drumul Taberei.

Pe cât pariu că şi autorităţile au fost luate prin surprindere?

Nu contează, desigur, că eu nu “verific” prognoza meteo decât din greşeală, când se întâmplă să ajung pe la amici şi să fie televizorul pornit. Hai, bine, şi atunci când trebuie să plec în vacanţă.

Nu de alta, nu îmi ajunge niciunul în inbox – Gmail-ul este destul de “dăştept” să se prindă că mail-urile alea-s numai rahaturi.

Oricum, sunt fericit că mai şi diversificaţi tâmpeniile care mi le băgaţi pe gât – nu am numai de la phisherii cu raifaizăn (desi astea-s cele mai multe). De exemplu, uite: am şi de la CanCan, şi de la maicrosoft, şi de la caro (deşi le-am spus de câteva luni bune să mă lase dracului în pace), şi de la nişte mucoşi c-un magazin onlain, şi de la nişte analfabeţi cu un rahat de toolbar.

Şi.. ce dacă? Oricum n-o să dau click niciodată pe link-urile voastre. Sunt curios, totuşi, de unde aţi cules adresa mea (noua!) de e-mail atât de repede? Aia care e trecuta si la rubrica “contact” pe blogul asta. [Citește mai departe...]

Scuzaţi cârnăciorii care au năvalit în cadru…

Se ia una bucată nesimţit dă bocoreşti. Se aşează pe un scaun, în metrou, şi i se pune-n mână o cafea, într-un pahar de unică folosinţă. Se aşteaptă până când nesimţitul termină de supt cafeaua din coaja de plastic. Se observă cum nesimţitul pune fără nicio greaţă paharul ăla jos, sub scaun.

Vine Victoriei, nesimţitul se ridică, la care eu îl atenţionez că a uitat ceva sub scaun. Se uită uimit sub scaun şi-mi spune pe cel mai nevinovat ton posibil: “Aaa, păi las-o p’aia acolo, e cafea. Da’ de ce nu-mi spune nimeni că-mi cad bani? Că eu de d’ăia am nevoie.”

Îmi pare rău, după replica aia am amuţit. Ştiu că ar fi trebuit să îi spun că, în staţia de metrou Victoriei 2, are coş de gunoi la maxim 3 metri de la uşa vagonului de tren. Ştiu, îmi pare rău, dar chiar cred că nu mai are rost. Nu când, la toţi cei 30 şi ceva de ani ai lui (presupuşi), sunt sigur că şi el ştie că gunoaiele nu se lasă pe jos. Dar îl doare-n pulă. Pentru noi, nu contează civilizaţia sau bunul simţ. Contează banii. Aşa ne-am trezit cu Becali în cârcă. Un cioban cu bani. Mulţi bani.

Oricum, eu coboram la Romană. Nu m-a durut spatele, mâna şi nici măcar onoarea, când am luat paharul de unde l-a lăsat el şi l-am dus la un coş de gunoi.

Sursa imagine.

Ştiu că am spus că voi lua o mică pauză de scris pe blog, dar ieri nu am mai rezistat să stau în casă şi am ieşit la o plimbare în parc. Desigur, cu prietena de mână şi aparatul pe umăr.