Pardon… o cafea?
Spuneam în vara asta că am de gând să mă apuc de scris mici recenzii, având de gând să mă concentrez în mare parte asupra localurilor care m-au dezamăgit. Dar, la scurt timp după ce mi-a venit ideea asta, am ajuns la concluzia că pur și simplu nu are rost să umplu pagini virtuale cu păreri și impresii despre crâșmele care mi-au displăcut. Pur și simplu, nu merită efortul.
Așa că, în loc să mă concentrez asupra jegurilor, m-am apucat de căutat o cafenea care să mă reprezinte, un locșor care să urle orgasmic din toate colțurile “DA, aici e locul tău”. Culmea, în timp ce căutam febril un loc în care să mă simt ca și cum aș fi, într-un fel, acasă, am uitat de localul ce-l frecventez de vreo 2 ani, de pe când mă mutasem aproape de Drumul Taberei. Căutam proverbialul pai, în timp ce în ochiul meu era o bârnă.
La intersecția dintre Bd. Drumul Taberei și Str. Sibiu, chiar în spatele complexului Favorit, se află o cafenea puțin mai specială, înconjurată de verde, un local care parcă mă transportă într-o altă lume, un loc vechi, liniștit, ferit de aglomerația și ticăitul stresant al timpului ce nu se uită niciodată în urmă, Pardon Cafe.
La prima vedere… nu, nu pare o cafenea obișnuită. Afară, catargul, plăcile de fier taiate în zig-zag și atârnate de marginea superioară a clădirii, perdelele dintr-o țesătură rărită, învechită, cuferele de la intrare, pozele vechi de la geamuri, alb-negru sau sepia, Citroen-ul 2CV galben, bătrân, plin de stickere, ca și cum tocmai s-ar fi întors dintr-o călătorie în jurul Pământului. Înăuntru este cald, dar nu din cauza caloriferelor (care, din câte am observat, lipsesc cu desăvârșire) ci din cauză că tot localul este plin de obiecte înnegrite de mâna timpului: niște schiuri vechi, din lemn, atârnate de tavan, un telefon antic, câțiva clopoței de recepție, un radio mai bătrân poate decât bunicii mei și multe, multe alte lucruri ce nu se mai găsesc decât printr-un anticariat sau în vreun pod de casă bătrânească. Istorie, personalitate…
Muzica este diversă, de la jazz săltăreț, la blues melancolic, la rock liniștit sau chiar muzică destul de recentă, dar de bun gust. Nu am auzit niciodată prostii electronice, rap ieftin, ozone, akcent (așa se scrie?) sau, doamne-ferește, muzică de negri mititei. Dacă, în timpul zilei, volumul nu este dat prea tare, putându-te înțelege cu cel din fața ta fără a fi nevoit să vorbești mai tare decât de obicei, seara muzica este dată puţin mai tare, de multe ori fiind nevoit să… urli.
Oamenii ce populează mesele formează un ghiveci multicolor, un amestec interesant și divers, format din costume de birou, tricouri negre, bluze casual, căsti de motocicliști și hanorace.
Servirea e super ok. Chelnerițele se mișcă repede, sunt calme, liniștite, cu bun simț. Dacă de multe ori când ies la o terasă sunt agresat de privirile pline de aroganță și nesimțire a chelnerilor, aici nu m-am împiedicat niciodată de chestia asta. În plus, dacă s-a întâmplat să nu las nimic bacșiș, nu am fost privit niciodată cu silă sau răutate, ca în alte cafenele. Totul a fost ok, nicio problemă. Preţurile sunt normale, o cafea sau un ceai costă 5 lei, o apă 4 lei şi berea e de la 4 la 11 lei.
În loc de încheiere, vă las să-l ascultați pe Ray Charles cântând “Georgia on my mind”, melodie pe care am plecat seara trecută din Pardon Cafe.
))))
