Cum poți câștiga respectul unor elevi?
Ce anume determină un om să-și schimbe total domeniul în care alege să profeseze? De la real la uman (presupunând că teologia face parte din uman), de la matematică la religie. Dar nu despre asta este vorba.
Cum poate un adult să înghită tot soiul de căcaturi ieftine, venite din partea unor copii de clasa a 11-a și a 12-a? L-am văzut pe omul ăsta primind șuturi în fund, palme peste ceafă și înjurături de la elevi, atât în timpul orelor, cât și în pauze. Cum poate un profesor, o persoană care ar trebui să fie demnă și care să știe cum să strunească o hoardă de elevi înecați în hormonei, să accepte un astfel de comportament?
Vorbesc de fostul meu profesor de religie, peste al cărui blog am dat astăzi, din greșeală.
Nu am fost niciodată credincios. Ba din contra, m-am împotrivit întotdeauna ideii de religie, în mare parte din cauza potențialului enorm (exploatat la maxim, de altfel) ce-l are în a controla eficient masele. De asta, probabil că am avut tendința de a fi și eu la fel de nesimțit ca și restul colegilor mei, dar doar sfidând presupusa autoritate a profesorului, fără a recurge la înjurături (deși nu prea obișnuiesc să mă cenzurez) sau la violență fizică.
Din pacate ‘cazurile’ in care profesorii sunt umiliti de elevi devin din ce in ce mai multe. Cauzele sunt multiple dar eu unul n-as suporta…cred ca i-as bate pe rand….le-as scoade dintii mucosilor hidosi.
) D’aia mi-a trecut extrem de repede gandul de a fi profesor. Plus ca eu chiar respectam profesorii chiar daca nu eram de acord cu ei sau nu-mi placea. Consider ca exista o anumita limita de care nu trebuie trecut. In multe cazuri, pentru a apropia elevii, profesorii devin ‘prieteni’ cu elevii. Apropierea asta e inteleasa gresit intotdeauna de cei mai multi iar daca ‘metoda’ de impunere a respectului lipseste…o sa intervina nesimtirea si alte alea.
Offf ce mult scriu si as mai scrie da’ …nu mi-s gata copiutele..
Mi-era dor de citit bloage
*nu-mi placeau
Am uitat ce era mai important
)
Impunerea respectului se face numai prin severitate/duritate, chiar si cu riscul de a fio considerat comunist/uncool/demodat sau alte alea. La noi nu se intelege de vorba buna si in alte parti…numai scoala nu se face.
Știi ce e amuzant? Că domnul profesor a șters articolul despre “adevărata față a școlii românești” pentru ca apoi, după ce am mai comentat odată pe ultimul său articol, să-și facă blogul “invite only”. Adevărul doare?
nu e vorba de adevăr, dacă adevărul doare sau nu. doare să te cerţi cu oamenii.
nu ştiu, poate ţi-am greşit, dar poate şi tu mi-ai greşit. poate nu atât cât ţi-am greşit eu. dar nu văd ce rost are să discutăm acuma dacă eu sunt aşa şi pe dincolo sau nu.
articolul ăla a fost scris într-o pasă proastă şi nu vreau să mut problemele din viaţa personală pe blog. vroiam să-l şterg de mult, dar am uitat mereu.
blogul… dacă nu vii să mă mai hărţuieşti, îl fac open la loc.
Nu vreau să te hărțuiesc. Am vrut doar să-mi spun părerea, nu să mă cert.
Si eu am pe blog articole care nu-mi plac sau au fost scrise in momente naspa…da’ nu le sterg, impotriva…unele comentarii m-au ajutat si m-au ambitionat. Acum cand mai trec privirea nu pot decat sa zambesc si sa ma bucur ca e bine
Si eu ma mir cateodata de modul cum gandesc sau de ce pot sa scriu la nervi
)
Și eu sunt de aceași părere cu tine, danz3l. Mai mult, nu sunt de acord cu cenzura de niciun fel, apropo de practica ștergerii comentariilor care nu ne convin. Chiar și înjurăturile sunt bune, deși nu am înjurat ci am încercat să discut civilizat.
Dar, pâna la urma urmei, este blogul lui personal și își poate impune orice regulă dorește.
Marturisesc ca n-am putut intelege niciodata pe cai cu “sa intinzi si obrazul celelalt”. De practicat insa am practicat-o. Si pot spune ca m-am simtit intr-un oarecare fel… impacat. (Evident ca eu eram cel care gresise!) Dar pe undeva, paca sinteti prea … nemti. La dantz3l nici nu prea ar fi ceva de regretat. Dar cind mai dai cite un zvon rautacios, ori in alt fel, mai e si regret.