Din “Ghenşea”, vă prezentăm o nouă modalitate de a semnaliza un canal al cărui capac a fost probabil “împrumutat” de frumoşii ăştia.

Vai, ce-mi plac mie anonimii internauţi, mai ales cei care au tendinţa de a-şi da cu părerea în baltă într-un mod incredibil de…eficient.

Nu, amice nu am sa apelez la lamă niciodată, nu mă aştept să vină jessica alba (cine dracu e asta, apropo?) să mă “rezolve” şi sincer cred că petrec muuult mai mult timp afară din casă decât tine. Ai vreo problemă cu ce scriu eu pe blog? Sincer, mi se cam rupe. Poţi foarte uşor (chiar te rog, de fapt) să nu mai intri.

Care e cel mai penibil? Cel ce alege să-şi bage ideile pe net, oricare ar fi alea, sau un şoricel care aruncă cu miştocăreli penibile din spatele unui IP şi a unei adrese false de e-mail?

Sunt un războinic prost. Nu ştiu când să renunţ. Nu ştiu să pierd. Nu m-am putut împăca niciodată cu ideea de a rămâne fără ceva, fie că acel ceva e un lucru, o persoană, un sentiment.

De multe ori reacţionez impulsiv, mă arunc cu capul înainte, orbeşte, fără raţiune. Şi după aia mă întreb oare de ce doare atât de mult? De ce mă înşel atât de des? Pentru că nu gândesc cum trebuie, la naiba!

Oare câţi se prind că în spatele măştii mele de măscărici de află o mare neagră de griji şi dureri? Oare se vede asta în spatele zâmbetului ce parcă îl am lipit pe faţă, zilnic?

Şah mat.

NU, nu e vorba de fundul meu care ocupă jumătate de poză.

E vorba de domnişoara cucuvea din stânga-jos. Pasăre de noapte ce s-a aventurat în timpul zilei prin Cişmigiu, probabil în recunoaştere, cu scopul clar definit de a localiza cele mai bune locuri pentru a-şi surprinde următoarea victimă.

Înţeleg că natura nu a binevoit să înzestreze fiecare om cu o moacă secsi, înţeleg nevoia femeilor de a-şi evidenţia unele trăsături folosind ceea ce mie mi se pare a fi o trusă plină cu instrumente de tortură. E perfect acceptabil să te machiezi, cât timp o faci cu gust, cât timp nu ieşi din casă arătând ca şi cum ţi-ai fi băgat capul într-o pungă plină cu…chestii colorate şi ai fi scuturat capul energic. De mai multe ori.

Să mai spun de părul decolorat până la refuz sau de cămaşa înnodată ca la ţară? Dar de ţinuta tip “drept ca băţu” şi de pumnii strânşi, îndreptaţi spre exterior? Mai bine tac, nu?

Nu spun că-s mare guru într-ale modei. Din contră, regula mea de aur e: “Pute? Dacă nu, atunci îmbracă. Dacă da, lasă pe podea.”. Dar măcar nu fac pe dracu în patru pentru a arăta ca o “păpuşe” scoasă de pe câmp.

Notă: Click pe poză şi folosiţi butonul de zoom din dreapta sus pentru a o vedea mai bine. Ţineţi minte că cacafonie culorile sunt mult mai vii în realitate.

Bună dimineaţa, Bucureşti! Ai “fiare vechi”? Le luăm noi. Cu căruţa, desigur.

Poză făcută în zona Ghencea, Comuna Bucureşti. Comună pentru că “acia” încă ne plimbăm cu căruţa prin oraş. Sau… să-mi fie cu pardon, ăsta o fi comportament de capitală europeană şi nu ştiu eu?

De curând, am văzut pe stradă un cârd de oameni în negru ce urmau un dric. Sec pe doi, mi-am adus aminte de o o întâmplare ce s-a petrecut acum mulţi ani.

După o zi lejeră la şcoală, în drum spre casă, am asistat la o scenă numai bună de o comedie neagră. Un mort într-un sicriu căptuşit cu ceea ce semăna a perdea albă, înconjurat de flori şi pănglicuţe, pus în spatele unui Aro galben (gen pick-up) plin de noroi, transformat în grabă în dric. Hai să zicem că am putea trece peste culoarea maşinii ce spulbera absolut toată solemnitatea unui astfel de eveniment… Dar mai era şi mult fum. Gaze de eşapament ce ieşeau de pe ţeava Aro-ului mai ceva ca dintr-un camion ceauşist. Dacă mai adăugăm în ecuaţie şi vântul ce bătea din spate, rezultă un mort foarte afumat, înconjurat de floricele şi pănglicuţe la fel de afumate.

În spatele maşinii, o adunătură incredibil de (dez)organizată. În faţă erau bocitoarele, ale căror vaiete parcă deveneau din ce în ce mai … credibile cu fiecare bancnotă primită de la unul ce parcă se ascundea lângă maşină. După ele erau aşezate rudele de gradul întâi, toate cu barba-n piept dar fără urmă de lacrimi în ochi, după care urma restul gloatei. Restul gloatei, adică vreo 4-5 babe care bârfeau fără nicio greaţă, un hombre fatal ce căsca ochii după bunăciunile de pe stradă, câţiva care se uitau după maşinile străine parcate pe marginea drumului, vreo 3 copii alergau de spuneai că tocmai au primit o injecţie cu energizant, părinţii lor urlau după ei… ce mai, haos total.

Şi chiar dacă ar fi fost un cortegiu funerar ca la carte, tăcut, liniştit, sobru… Ce rost are aşa o sărbătoare, o aşa expunere a unei bucăţi de carne aflate în descompunere? Oare chiar omul ăla şi-a dorit ca resturile sale să fie plimbate pe sradă, în văzul lumii? Oare chiar şi-a dorit să dea peste cap planurile unor oameni, care probabil se grăbesc la servici sau acasă, la nevastă şi copii, şi nu au cum să ajungă la timp pentru că au avut ghinionul de a da peste o prostie de sărbătoare macabră?

De ce să scoţi un cadavru, o bucată de carne, la un ultim drum, o ultimă plimbare inutilă? Care e rostul? De văzut nu vede nimic. De auzit bocetele cunoscuţilor, nici atât. E ca şi cum ai pune o bucată de friptură într-un cărucior de copii şi ai ieşi cu ea la plimbare în parc.

Eu Sunt

Efemeră viaţă seacă,
Undă slabă din abis,
Stai puţin şi mă aşteaptă.
Un răgaz de nu-mi vei da,
Nemiloasa moarte rece,
Tâmpla mea va săruta.

Sincer, nu am nici cea mai vagă idee ce am vrut să spun în rândurile de mai sus şi nici ce simţeam când le-am scris… Probabil eram într-o depresie de adolescent neînţeles, o stare emo-ish. )

Ceaţă

E ceaţă, şi ceaţa mă-nvăluie
Şi pe mine, închis într-o odaie
Cu un pix în mână şi în suflet
Vâlvătaie.

E ceaţă, şi ceaţa învăluie
Şi-un străin, în altă odaie,
Cu scobitori în mână şi-n suflet
Paie.

E ceaţă, şi ceaţa învăluie
Şi-un prizonier într-o odaie
Cu zăbrele-n faţă şi-n suflet tot
Vâlvătaie.

Poezii…le consider doar scrijeleli de adolescent sufocat de hormonei, majoritatea mult prea proaste pentru a vedea vreodată lumina zilei.  Din păcate (sau nu), aceste două “poezii” sunt singurele care au supravieţuit acelei perioade…

Am bilet la Maiden, am bilet la Maiden, am bilet la Maiden, am bilet la Maiden, am bilet la Maiden!!!!

Pentru cei cârcotaşi: Da, eu şi mulţi, mulţi alţii. Dar EU, cel care credea că nu va prinde niciun concert în această vară, după ce am pierdut Def Leppard şi Metallica, EU am bilet la Iron Maiden! Muhahahah!